-2.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Premieră la Filarmonica de Stat Sibiu. Concert de Béla Bartók, joi, pe scena Sălii Thalia

Cele mai citite

În premieră la Sibiu, pe scena Sălii Thalia, va fi interpretat Concertul pentru două piane și percuție de Béla Bartók. Evenimentul va avea loc joi, 12 decembrie, fiind susținut de către Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat, condusă de dirijorul Marijn Simons. Soliști vor fi Monica Florescu și Karina Șabac – pian, respectiv Andrei Marcovici și Gabriel Barani – percuție.
Concertul pentru două piane si percuție de Béla Bartòk a fost scris de compozitor în anul 1937 și există în două versiuni, cea camerală intitulată ”Sonata pentru două piane și percuție”, iar a doua o variantă denumită ”Concert pentru două piane, percuție și orchestra”, scrisă în 1940. Premiera acestei lucrări a avut loc mai intâi la Basel și apoi la New York, interpretată de compozitor și soția lui, Ditta Pàsztory-Bartók la al doilea pian. “Avusesem intenția cu ani în urmă de a compune o lucrare pentru pian și percuție. Treptat convingerea a crescut în mine că un singur pian nu ar fi într-un echilibru satisfăcător în relație cu timbrul penetrant al instrumentelor de percuție. Astfel, planul s-a alterat, ajungându-se la două piane” preciza, în anul 1938, Béla Bartók într-un eseu de perezentare a lucrării.
Cine sunt protagoniștii serii de joi
Dacă percuționistul Gabriel Barani și dirijorul Marijn Simons sunt prezențe constante și foarte cunoscute publicului sibian, iar Monica Florescu și Andrei Marcovici sunt muzicieni ai Orchestrei Simfonice a Filarmonicii de Stat Sibiu, ei bine, Karina Șabac face parte din tânăra generaţie de muzicieni români care trăiesc și lucrează în străinătate. Ea a cântat în recitaluri de pian ca solistă cu orchestră pe scenele din întreaga lume. A organizat, ca director artistic. festivalurile internaţionale “Royal” la muzeul Cotroceni, Bucuresti, “Rumänische Kammermusikabende in Berlin” (Germania) şi “Zarva-Zile de Artă Romanească în Vaals şi Valkenburg” (Olanda). În 2019 a înregistrat cele 6 Partite de Bach pentru Coviello Glassics- Germania, dublul CD ieșind în 2020.
În programul serii mai poate fi ascultată ”Suita ardelenească op.6” de Pascal Bentoiu, o lucrare ce reflectă o esențializare a folclorului muzical românesc.
Biletele pentru concert pot fi achiziţionate de la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu (Sala Thalia, Str. Cetăţii nr.3-5), de luni până vineri între orele 10-12 și 13-16 și online pe www.iabilet.ro.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Diana Șoșoacă: Îl susțin pe Călin Georgescu dacă va ajuta S.O.S să ocupe Parlamentul și voi fi numită prim-ministru

Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect