Miercuri, 19 iunie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, municipalitatea i-a premiat pe elevii care au obținut performanțe la olimpiadele școlare organizate anul acesta. La ceremonie au participat reprezentanții primăriei, ai Inspectoratului Școlar Sibiu, elevi, profesori și directori ai școlilor din județ și părinți sau prieteni ai olimpicilor premiați.
Premierea olimpicilor s-a făcut la inițiativa Consiliului Local Sibiu. Astfel, elevii care au obținut premii la olimpiadele naționale au primit între 300 și 1.000 de lei, iar cei care au obținut rezultate bune la olimpiadele județene au fost premiați cu sume cuprinse între 100 și 300 de lei. Festivitatea a fost deschisă de primarul Klaus Iohannis, care a susținut calitatea învătământului românesc și a subliniat faptul că problemele din învățământul românesc nu sunt din cauza elevilor sau a profesorilor, ci sunt probleme de sistem. „V-am invitat astăzi aici pentru a vă spune, pentru a vă arata că noi, municipalitatea vă apreciem. Suntem mândri de dumneavoastră, elevi și profesori, suntem mândri că avem școli foarte bune în Sibiu. Spun aceste lucruri acum, intenționat, fiincă există voci, chiar de la vârful statului, care cred că le știu pe toate, și arată cu degetul în sens negativ. Este păcat. Învățământul românesc a fost bun și este bun. învățământul românesc are probleme din sistem, nu de la dascăli, nu de la elevi”, a spus primarul.
{gallery}olimpicii{/gallery}
În cadrul acestei ceremonii au fost premiați 42 de olimpici naționali și 320 de olimpici județeni.Valoarea totală a premiilor alocate de municipalitate este de 89. 100 de lei.