Spre deosebire de alți ani, în 2016 în cadrul Festivalului Mediaș Cetate Medievală am pus stop unor activități gen mașinuțe și trenulețe în cadrul acestui eveniment. Declarația îi aparține primarului Gheorghe Roman, care a declarat în cadrul unei conferințe de presă că asemenea activități nu își aveau rostul și locul în cadrul unui asemenea eveniment. Edilul șef al Mediașului le-a mulțumit tuturor celor implicați în proiectul ediției din acest an a Festivalului Mediaș Cetate Medievală, respectiv Instituției Prefectului județului Sibiu, Consiliului Județean, Jandarmeriei, Poliției Locale, Poliției Municipale Mediaș, angajaților municipalității implicați în cele 3 zile de festival și angajaților societăților subordonate Primăriei și Consiliului Local Mediaș. „Am pus punct final unei noi ediții a Festivalului Mediaș Cetate Medievală. Spre deosebire de alți ani, de această dată am spus „Stop” unor activități de genul trenulețelor, mașinuțelor și așa mai departe, activități care nu își aveau rostul, în opinia noastră, cu prilejul unui astfel de eveniment”, a spus primarul din Mediaș.
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
Revolter, concert aniversar la un deceniu de existență
Sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 19, trupa sibiană Revolter organizează, la un club cunoscut din Sibiu (strada Nicolae...
Articolul precedent
Articolul următor




