Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, care comemorează și nașterea poetului Mihai Eminescu, Biblioteca Județeană ASTRA a organizat o serie de evenimente. Printre acestea s-a numărat și proiectarea unui manuscris al marelui clasic pe fațada clădirii instituției.
Miercuri, 15 ianuarie, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a organizat o serie de evenimente menite să omagieze reprezentanți ai civilizației și culturii românești, cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Inițiativa a celebrat și împlinirea a 170 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu. Colectivul de bibliotecari a propus activități destinate tuturor categoriilor de vârstă pe întreg parcursul zilei.
La ora 18.00, fațada corpului A al Bibliotecii Județene, de pe strada George Barițiu, a fost luminată de o proiecție specială. Imaginile alese pentru proiecția video au inclus fotografii și date biografice ale marelui clasic al literaturii române dar și un manuscris al acestuia. Manuscrisul eminescian se află în patrimoniul bibliotecii și conține poemul „Și dacă…”. Proiecția a durat câteva zeci de minute.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Ministerul Culturii și face parte dintr-o inițiativă culturală națională. Manifestarea a fost menită să omagieze viața poetului prin proiectarea în spațiile publice a unor elemente din cultura națională. O proiecție similară a avut loc, spre exemplu, și la Iași. Acolo versurile marelui poet au apărut pe fațada Palatului Culturii.
Inițiativa Bibliotecii ASTRA nu s-a rezumat, însă, doar la această proiecție. Deschiderea evenimentelor a avut loc la ora 10.00, printr-un recital de poezii de Eminescu susținut de actorul Florin Coșuleț și studenții din anul III al Departamentului de Artă Teatrală, ULBS. Au luat cuvântul și Silviu Borș, director al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu și Valentin Delcă, director al Direcției Județene pentru Cultură Sibiu.
În Foaierul sediului nou al Bibliotecii, din parcul ASTRA, a fost organizat Maratonul de lectură publică. Participanții au citit un fragment din autorul preferat, justificând alegerea făcută. Bibliotecarii au expus, mai apoi, citatele lor preferate în spațiile bibliotecii. Cei mici au putut lua parte la Atelierul de lectură și joc de rol, organizat sub îndrumarea actorului Lucian Dragotă. În egală măsură, la filialele Bâlea, Valea Aurie, Hipodrom, Vasile Aron și Cisnădie au avut loc activități care pun în lumină opera lui Eminescu.
În Sala Festivă a sediului istoric al Bibliotecii, au avut loc proiecții de film ale unor cunoscuți regizori români precum: Elisabeta Bostan, Liviu Ciulei, Sergiu Nicolaescu, Stere Gulea, Cristian Mungiu și Radu Jude. Muzica a fost, de asemenea prezentă, invitați în bibliotecă fiind membri ai Filarmonicii de Stat Sibiu, care au susținut recitaluri camerale în spațiul Fondului Academiei Române.
Nu în ultimul rând, bibliotecarii au adus în atenția publicului numeroase lucrări din colecțiile bibliotecii, prin mai multe expoziții care au avut ca temă mari personalități ale culturii române. Printre aceștia s-au numărat: Constantin Brâncuși, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Margareta Sterian, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Tiberiu Brediceanu, Sabin Drăgoi, Iosif Sava, Gică Petrescu, Maria Tănase, Angela Gheorghiu, Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Petre Țuțea, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Octavian Goga, Mircea Ivănescu, Adrian Păunescu, Camil Petrescu, Ioan Slavici, Augustin Buzura, Ștefan Augustin Doinaș, Otilia Cazimir, Petre Ispirescu, Nina Cassian, Ana Blandiana, Alexandru Mitru, Mircea Cărtărescu.
„Este o zi importantă pentru românii de pretutindeni. Cultura națională este și va rămâne un element fundamental al societății românești. Și în acest an, ne propunem să omagiem valorile acesteia. Echipa de bibliotecari a lucrat intens la acest proiect care se adresează tuturor sibienilor.”, a declarat Silviu Borș, directorul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.
Evenimentele au fost organizate în parteneriat cu Ministerul Culturii, Filarmonica de Stat Sibiu, Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu, Teatrul Național „Radu Stanca”, ULBS – Facultatea de Litere și Arte, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.