7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Proiecții de filme, atelier al lăutarului și un festival de fanfara și tarafuri, la Muzeul Astra

Cele mai citite

În acest weekend, la Muzeul Astra vor avea loc mai multe evenimente, printre care se numără TIFF Sibiu 2020, Atelierul lăutarului, Maratonul Internațional Sibiu și Festivalul Tarafuri si Fanfare.

Proiecțiile de filme din cadrul TIFF Sibiu 2020 vor avea loc în fiecare seară, între orele 20.15-223.30, în muzeul în aer liber-scena de lângă lac. Evenimentul se desfășoară în afara orelor de program al Muzeului. Vizitatorii care doresc să rămână în incinta muzeului pentru vizionarea filmelor sunt rugați să achiziționeze biletele de la punctul de control TIFF situat în zona intrării principale. Pentru asta, cei interesați vor fi îndrumați de către voluntarii evenimentului la bariera de la intrarea principală, unde vor beneficia de procedurile de participare la proiectiile de film, în contextul combaterii răspândirii COVID-19.
Publicul este rugat să respecte traseul de acces special amenajat pentru eveniment către scena de pe lac și să părăsească incinta muzeului la finalul proiecțiilor. (Accesul la scena de pe lac va fi delimitat de către organizator astfel încât publicul să nu se rătăcească prin muzeu).
Atelierul ,,Lăutarul” în Muzeul ASTRA se va desfășura zilnic între orele 10-17.30  în muzeul în aer liber, Gospodărie-atelier de fluierar, Hodac, jud. Mureș; Complex arhitectonic, Stolojani, jud. Gorj
“Avem așa: un lăutar și un meșter. Unul cântă, celălalt face instrumente muzicale. Faceți cunoștință cu Marin Albu și Ferro Egyed, cele două personaje principale din atelierul ,,Lăutarul”, un soi de poveste trăită pe viu, într-un mod cel puțin original. Inițiativa face parte din programul Școala în satul tradițional, iar copiii sunt invitați să-și confecționeze aici propriul instrument muzical și să asculte sunetele diferitelor instrumente muzicale tradiționale de suflat (fluier, caval, piculină, tulnic, ocarină, drâmbă). De asemenea, cât mai trece timpul pe cântec de fluier, vizitatorii pot să admire piesele din colecția personală a lui Răzvan Cândea.  Atelierul lăutarului este completat așadar de o colecție de obiecte funcționale de redare a muzicii, o călătorie prin istoria sunetului – de la gramofon la telefonul mobil”, transmit reprezentanții muzeului sibian.
Festivalul Tarafuri si Fanfare revine la Muzeul ASTRA. În weekend, vor poposi în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului muzicanți și dănțăuși de pe Valea Idicelului, județul Mureș, Fanfara Turnişor – Neppendorfer Blaskapelle, judeţul Sibiu, Taraful Vasile Muscurici-Enoiu, județul Gorj, Comunitatea din Vinerea, județul Alba, Muzicanţii din Dobroteşti, judeţul Teleorman, Taraful Căldăraru din Băbiciu, județul Olt. Acești pătimași minunați ai muzicii cunosc poveşti de demult, cântece de ascultare, cântece de dragoste, de joc, reţete din gastronomia tradiţională şi multe altele. Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală „Arhetipuri: Datini, Muzică, Rost” şi Mişcarea de Rezistenţă în parteneriat cu Muzeul ASTRA din Sibiu
Toate acțiunile organizate în acest weekend în Muzeul Astra se vor desfășura respectând normele și recomandările pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu coronavirus.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Nicolae Ciucă demisionează din funcția de președinte al PNL

Candidatul PNL la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă, și-a anunțat luni demisia din funcția de președinte al partidului.„Dragi români, vă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect