2.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Promovabilitate de 50,37% la definitivat, după primele rezultate

Cele mai citite

Probele scrise ale examenului naţional de acordare a definitivării în învăţământ, sesiunea 2013 au avut loc în 18 iulie 2013. Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a făcut publice primele date cu privire la rezultatul examenului fără de care nici un cadru didactic nu poate avansa. Doar 68 de candidați din cei 135 au promovat acest examen și numai două note de 10 au fost obținute la specializarea educatoare (limba română).

Procentual este o promovabilitate de 50,37%, mai mică decât anunt trecut când 84 de cadre didactice au reușit să treacă acest examen, din cei 136 care l-au susținut în 2012. Un procentaj de 100% s-a obținut totuși la disciplinele comerţ, istorie, educatoare – limba germană, matematică și psihopedagogie specială. În zilele următoare se depun contestațiile, iar rezultatele finale se vor afișa sâmbătă, 27 iulie.  

La examenul din 18 iulie s-au prezentat 140 de candidați, din cei 152 cu fișe valide și au rămas până la sfârșitul examenului 135. Asta pentru că 5 dintre cei prezenți s-au retras din motive personale. Pe perioada examenului nu au fost înregistrate incidente, iar nota minimă cu care s-a trecut examenul a fost 8.  

 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Cea mai mică inimă artificială din lume, creată de studenţii români, premiată la o competiție globală

Un grup de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi a dezvoltat cea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect