1.500 de muzeografi şi cercetători, aparţinând de 12 sindicate din ţară şi din Capitală, vor protesta pe 20 mai. Protestul ar urma să coincidă cu Noaptea Muzeelor. Reprezentanții Muzeului Național Brukenthal nu au discutat încă despre acest subiect, dar un protest și la Sibiu nu este exclus.
Muzeografii cer modificarea legislaţiei privind protejarea patrimoniului cultural şi eliminarea discrepanţelor salariale din instituţiile muzeale. Pentru protestul din 20 mai şi-au anunţat participarea 12 sindicate, iar alte cinci sunt în curs de constituire în ţară, astfel încât toate organizaţiile să formeze o federaţie. Potrivit sindicaliştilor, de Noaptea Muzeelor vor protesta 1.500 de angajaţi ai instituţiilor.
„Noi nu am discutat încă despre posibilitatea ca angajații MNB să participe la protest. Când vom realiza o ședință, vom stabili să participăm ca un tot unitar, dacă vor dori să participe din partea muzeului. Dacă vor să participe individual, nu îi oprește nimeni. Deocamdată însă nu știm nimic concret”, a declarat Alexandru Chituță, reprezentantul Muzeului Național Brukenthal.
60 de instituţii de cultură au transmis o scrisoare deschisă prim-ministrului Sorin Grindeanu prin care cer modificarea legislaţiei privind protejarea patrimoniului cultural şi eliminarea discrepanţelor salariale din instituţiile muzeale, dar şi începerea procedurilor pentru lansarea proiectelor dedicate Centenarului. Între semnatari se numără Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional Brukenthal, Muzeul Naţional Peleş, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul ”Casa Mureşenilor” şi Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală.