„Rădăcinile civilizației vechii Europe și evoluția sa. Tridimensionalitate și culoare” se văd la Muzeul de Istorie „Casa Altemberger”, într-o expoziție deschisă între 7 – 30 noiembrie.
În timpul cercetărilor arheologice preventive desfășurate de Muzeul Național „Brukenthal” pe traseul autostrăzilor construite pe teritoriul României, au fost descoperite situri arheologice care au devenit emblematice pentru creionarea evoluției comunităților umane din Transilvania.
Două situri emblematice, în acest sens, sunt siturile numerotate convențional Cristian I și Cristian III, care oferă informații noi cu privire la venirea și acomodarea populațiilor neolitice și primul contact al acestora cu comunităților mezolitice locale.
Expoziția deschisă la Muzeul de Istorie din Sibiu relatează câteva dintre aceste materiale inedite.
„Expoziția prezintă sintetic, prin șase panouri (câte trei pentru fiecare sit), materiale spectaculoase și inedite, oferind o privire grăitoare asupra momentului neolitizării în spațiul carpato-dunărean”, a spun curatorii expoziției, prof. univ. dr. Sabin Adrian Luca și dr. Adrian Luca.
Expoziția poate fi vizitată și online, pe site-ul oficial al MNB, www.brukenthalmuseum.ro/virtuale/expo1/.