”Praga – oraș al muzicii” este denumirea sub care va fi prezentat – de către Filarmonica de Stat Sibiu – concertul de joi, 14 martie 2019, de la Sala Thalia.
”Simfonia pragheză” de W. A. Mozart precum și compozițiile semnate de Bedřich Smetana și Antonín Dvořák vor introduce publicul în atmosfera boemă a capitalei Republicii Cehe. Invitat pentru acest eveniment este violoncelistul Răzvan Suma iar la pupitrul dirijoral se va afla Horváth Gábor. Evenimentul este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.
Răzvan Suma este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, cu un repertoriu cuprinzător, realizat în sute de recitaluri şi concerte susţinute în întreaga lume, prezent pe scene ale festivalurilor internaționale de mare prestigiu. Pe lângă activitatea concertistică din România, cântă frecvent împreună cu pianistul spaniol Josu Okiñena, alături de care a concertat în săli ca Auditorio Nacional de Madrid, Teatro Colon din Buenos Aires, Centrul Cultural Belém din Lisabona, Kursall din San Sebastian sau Casa da Musica din Porto.
„Violoncelistul Răzvan Suma a fascinat publicul prin talentul, sensibilitatea şi inteligenţa sa.” – astfel îl caracteriza renumita publicaţie germană Das Orchester pe tânărul violoncelist român. Răzvan a generat și organizat turnee naționale începând cu anul 2012. Suita de proiecte Vă place BACH?, Vă place BRAHMS?, sau Vă place TANGO? l-au plasat pe Răzvan în topul celor mai activi violonceliștilor români. La acestea se adaugă turneele Seară Spaniolă și Seară Britanică și turneele grupului ArgEnTango – Piazzolla, o poveste autentică și Tango LA CETATE.
A colaborat cu nume importante ale muzicii clasice internaţionale, precum Maxim Vengerov, Cvartetul Borromeo, Cvartetul Voces, Silvia Marcovici, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Christian Badea sau Misha Katz. În ultimii ani Răzvan Suma a realizat o serie de înregistrări speciale, inclusiv pentru Fonoteca de Aur a Societăţii Române de Radiodifuziune, precum şi transmisiuni în direct la posturi de radio şi televiziune (RAI Torino, MDR Leipzig, TVR România, Acasă TV, Radio Berlin, Radio Macao, Radio Sofia, Radio Bucureşti, Radio Euskadi).
În mai 2012, ca un corolar al turneului naţional Vă place BACH?, Răzvan Suma a lansat, în foaierul Sălii Radio din Bucureşti, prima înregistare completă în România, pe CD, a integralei suitelor pentru violoncel solo compuse de Bach. CD-ul – conceput într-o formă modernă, atractivă – este realizat cu sprijinul casei de producţie Sonoro Records.
Născut în 1975 la Budapesta, dirijorul Horváth Gábor este absolvent al Academiei de muzică „Franz Liszt” din Budapesta, secţia dirijat coral (1998) şi dirijat orchestră (2002), la clasa profesorilor Ervin Lukács şi Tamás Gál. Se perfecţionează la cursurile de dirijat susţinute de Jurij Simonov şi Rudolph Barshai (în anii 2001, 2003, 2005, 2007).
Activitatea sa dirijorală debutează în anul 2002, de atunci colaborând cu numeroase orchestre precum cele ale Filarmonicilor din Győr, Szombathely, Miskolc, Gödöllő, Eger, Szeged, orchestra MÁV şi orchestra Radio Budapesta, Solti Chamber Orchestra, King St. Stephen Symphony Orchestra, Slovak State Philharmonic Košice.
În anul 2004 a fost dirijor asistent al maestrului Jurij Simonov în spectacolul cu opera Lohengrin de Wagner la Opera de Stat din Budapesta, iar în anul 2009 a participat ca dirijor la Festivalul de muzică al Europei Centrale, Zilina. În noiembrie 2009 a prezentat trei premiere la Festivalul „Ars Nova” din Košice.
Din ianuarie 2010 este director artistic al Orchestrei simfonice din Gödöllő. Activitatea sa artistică a fost recompensată prin burse (2000, bursa „Donáth Ede”) şi premii (în 2002 a primit Premiul al II-lea şi Premiul special al publicului la ediţia a X-a a Concursului pentru dirijori de orchestră „Ferencsik János”). A fost semifinalist al Concursului internaţional de dirijat „Sir Georg Solti”.
Biletele pentru acest eveniment pot fi achiziţionate de la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu (Sala Thalia, strada Cetăţii numerele 3-5), între orele 10-12 și 13-16. Prețul unui bilet este de 20, 30 și 40 de lei. Se acordă o reducere de 50% pentru elevi, studenți și pensionari.