Vă invităm la inagurarea programului Reader on Board | Cititor la Bord, eveniment care va avea loc miercuri, 25 iulie 2018, la ora 9:30, în zona SOSIRI a Aeroportului Internațional Sibiu.
Reader on Board | Cititor la Bord este o inițiativă inedită, în premieră în România, a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.
Motto-ul campaniei, Citește și descoperă Lumea!, definește perfect obiectivul principal al acțiunii susținute de Aeroportul Internațional Sibiu, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și al partenerilor de proiect, EduCab și KeepCalling.
Cele 1500 de u.b. (unități de bibliotecă) care alcătuiesc fondul de carte în limbile română, engleză, franceză, spaniolă, sunt puse la dispoziția pasagerilor Aeroportului Internațional Sibiu, în regim gratuit, cu scopul încurajării lecturii în spații neconvenționale și a petrecerii timpului de așteptare într-un mod plăcut și util.
Fie că este citită sau împrumutată pentru întreaga călătorie, recomandăm returnarea cărții, la următoarea călătorie, în Raftul Cititor la Bord de pe Aeroportul Internațional Sibiu sau, direct, la sediul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu din strada George Barițiu, nr. 7, Sibiu.
Mai multe informații, despre cum s-a materializat ideea, despre efortul de a procura și centraliza un număr impresionant de volume de calitate, sau despre demersul dobândirii mobilierului special, despre voluntari, despre lectura ca marcă de prestigiu, miercuri în cadrul ceremoniei de inaugurare. Vor fi prezenți toți cei care și-au adus contribuția, au susținut sau vor susține un serviciu nou de bibliotecă, care se atestă, în felul său, Sibiului, statutul de capitală culturală europeană.
Menționăm că Reader on Board | Cititor la Bord a prins contur în urma întâlnirilor organizate de Consiliul Județean Sibiu – Cabinet Președinte cu toți comunicatorii instituțiilor aflate în subordinea Consiliului Județean Sibiu.