Sârbii, petreceri de demult, în fiecare casă

Sârbi, armeni, ruşi-lipoveni, ucraineni, turci sau tătari. Acestea sunt cele mai mici comunităţi etnice din Sibiu, potrivit datelor recensământului populaţiei din octombrie 2011. Minoritari în vechiul oraş săsesc. Dar sibieni 100%. Diferitele etnii dau culoare comunităţii din care fac parte. Chiar puţini la număr –doar 21 de persoane la nivelul judeţului Sibiu şi doar 15 la nivel de municipiu – sârbii din România au o istorie, o cultură şi o identitate aparte. Sibiu 100% vă invită să aflaţi care sunt cele mai importante trăsături, tradiţii, dar şi particularităţi ale unei etnii odinioară destul de numeroase, astăzi, pe drept cuvânt, minoritară. Pe numărate „Suntem încântaţi să aflăm de rezultatul recensământului de la Sibiu. Totuşi, cele mai mari comunităţi de sârbi există în judeţele Caraş Severin, Timiş, Mehedinţi, Arad, dar şi în Bucureşti”, a declarat, pentru Sibiu 100%, Slavomir Gvozdenovici (foto), preşedintele Uniunii Sârbilor din România. Înfiinţată în anul 1989 la Timişoara, organizaţia îşi propunea promovarea activităţilor culturale, a tradiţiilor minorităţii sârbe, dar şi sărbătorirea principalelor evenimente din viaţa comunităţii. La nivelul anului 2002 existau 22518 persoane de etnie sârbă în România. După recenzarea din 2011, comunitatea sârbă numără sub 20000 de persoane. Foc de ianuarie Obiceiurile anuale sunt respectate cu mare stricteţe de către etnicii sârbi pentru care tradiţia este un dar de preţ. Fiecare lună ianuarie este, prin excelenţă, plină de sărbători, când românii aceştia sărbătoresc Crăciunul, Revelionul dar şi ziua Sfântului Sava, patron spiritual al sârbilor, în data de 27 ianuarie. Una dintre cele mai spectaculoase practici este aprinderea badnjak-ul – un trunchi de stejar montat în curţile bisericilor ortodoxe în Ajunul Crăciunului. Potrivit tradiţiei, cu cât flăcările sunt mai mari, iar din trunchi ies mai multe scântei, cu atât anul va fi mai îmbelşugat şi mai norocos. Tot de Crăciun, pe 8 ianuarie, pe podelele caselor sunt întinse paie, iar în comunităţile arhaice se lua masa pe o pătură întinsă pe jos – sârbii încercând, astfel, să recreeze atmosfera din staulul în care s-a născut Isus. Un Revelion pe rit vechi nu poate fi complet fără un meniu care să conţină friptura de miel şi purcel, specialităţi de afumături şi salate. ªi anul acesta, în noaptea de 12 spre 13 ianuarie, sârbii au spart paharele din care au băut şampanie, pentru putere şi noroc. Ruga satului Există câteva sate şi comune din România unde sârbii sunt majoritari. În Sviniţa, judeţul Mehedinţi, comunitatea este alcătuită în proporţie de peste 80% din etnici sârbi. O veche tradiţie reiterată în aceste localităţi şi nu numai, este ruga satului, sărbătoare locală anuală marcată de data sfinţirii bisericii sau de ziua sfântului al cărui hram este purtat de aceasta. Este o zi de rugăciune, de întâlnire cu cei dragi, dar şi de dans şi cântec. Cei mai veneraţi membri ai comunităţii sunt aleşi „naşi ai rugii”, ajutaţi la organizare de tinerii satului numiţi căpăraşi. Musafirii, denumiţi „gostii”, participă cu mic cu mare la toate festivităţile, în această zi niciun oaspete nefiind anunţat sau refuzat în casele gospodăriile sârbilor. Fiecare astfel de eveniment se încheie cu o horă încinsă în curtea bisericii şi apoi cu un bal în toată regula. Motiv de fală pentru unele comunităţi, sârbii sunt binecunoscuţi pentru petrecerile originale şi pline de energie. Sârbi, personalităţi în România Nicodim Grcici – întemeietorul primelor mănăstiri româneşti Mitropolitul Maxim Brancovici – ctitorul mitropoliei româneşti Ieromonahul Macarie – cronicar, întemeietor al primei tipografii Sava Tekelija, cel mai mare mecena şi binefăcător al poporului sârb, născut la Arad Dositej Obradoviæ a înfiinţat, în 1808, „Marea Școală” din Belgrad care va deveni Universitate; născut în Ciacova, Timiş Istoria se scrie Slavii, strămoşii sârbilor, încep să se stabilească pe actualul teritoriu al României din Evul Mediu timpuriu. După anul 1459, migraţia sârbilor în ţinuturile României de astăzi a continuat. În secolul al XVIII-lea, în zona Banatului trăia o nobilime sârbă înstărită şi o burghezie puternică. Românii şi sârbii au avut o biserică comună până în anul 1864. Delimitarea teritorială dintre Regatul sârbilor şi Regatul României s-a făcut în baza Hotărârii Conferinţei de pace de la Paris, din august 1919, când cea mai mare parte din Banat a revenit României. Aici trăiau la acel moment în jur de 50.000 de sârbi, în peste şaizeci de localităţi. (www.divers.ro) Sârbi în Răşinari – Ghedeon Nichitici şi Gherasim Adamovici, epis­copi de origine sârbă, au trăit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea în comuna sibiană, sediu al Epis­copiei Ortodoxe a Transilvaniei. Alexandra Ion Cristea