17.4 C
Sibiu
vineri, aprilie 18, 2025

S-a stins unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani

Cele mai citite

Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, a anunțat duminică decesul scriitorului George Bălăiță, relatează Agerpres.
„Se spune că aceia care trec la cele veșnice în Sfânta Noapte a Învierii merg direct în Rai. S-a stins, noaptea trecută, la 82 de ani, unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani, George Bălăiță”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Ionuț Vulpescu a amintit că Bălăiță a fost autor al unor romane fundamentale pentru istoria literaturii române („Lumea în două zile”, 1975, „Ucenicul neascultător”, 1977, „Învoiala”, 2016), al mai multor volume de proză scurtă și publicistică literară și excepțional director al Editurii Cartea Românească (1981-1990), fiind o personalitate unanim respectată a lumii culturale românești.
„Opera sa a jucat un rol esențial în trecerea de la neo-modernismul anilor ’60 la postmodernismul anilor ’80, constituind un model pentru prozatorii generației optzeci. Odată cu el, dispare încă unul dintre reperele fundamentale ale literaturii noastre de azi. Rămân, din fericire, cărțile sale și o arhivă de manuscrise din care nu e exclus să mai apară opere pe care scriitorul, exigent cu sine însuși, le-a ținut în sertar. Dumnezeu să-l ierte!”, a adăugat Vulpescu, în mesajul său.
Prozatorul George Bălăiță s-a născut la 17 aprilie 1935, la Bacău.
Sursa: agerpres.ro

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Cutremur cu magnitudinea peste 4 produs în Vinerea Mare

Un cutremur cu magnitudinea 4,1 pe Richter a avut loc, vineri seara, la o adâncime de 80 km, fiind...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect