Violoncelista Sandra Lied Haga, din Norvegia, și dirijorul turc Can Okan sunt invitații Filarmonicii Sibiu în această săptămână. Alături de orchestra sibiană, cei doi muzicieni propun un program de Mozart și Strauss.
Concertul simfonic va avea loc joi, 7 martie 2024, de la ora 19:00, la Sala Thalia. Biletele sunt puse în vânzare la prețul de 60 lei (50% reducere pentru elevi, studenți și pensionari) la casieria Filarmonicii și pe iabilet.ro.
„Suntem bucuroși că, și în această săptămână, putem oferi publicului sibian un concert frumos. Organizarea acestui eveniment nu a fost lipsită de peripeții. Dirijorul Benjamin Levy, pe care vi l-am anunțat anterior, nu a mai putut onora invitația noastră din motive medicale, îi dorim însănătoșire grabnică și suntem recunoscători maestrului Can Okan pentru că a acceptat invitația la Sibiu și a dovedit mult profesionalism. Programul agreat cu dirijorul și solista este extrem de plăcut, provocările au fost depășite și repetițiile decurg foarte bine, așa că emoțiile le rezervăm doar publicului. Vă așteptăm!”, transmite dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.
Despre cei doi artiști
Născută la Oslo, în 1994, Sandra Lied Haga a început să cânte la violoncel la vârsta de 3 ani și este caracterizată de criticii muzicali cu atribute precum „sunet divin” și „o interpretare magistrală”. Talentul său prodigios, apreciat la nivel internațional, a transformat-o într-o solistă consacrată, care își captivează ascultătorii. În ultimii ani, a câștigat patru concursuri internaționale, o serie de premii europene și prestigiosul Equinor Classical Music Award. Din 2023, este director artistic al Festivalului de Muzică de Cameră din Kristiansand. Solista scandinavă cântă la un violoncel construit în 1730 de lutierul Joannes Florenus Guidantus din Bologna, pus la dispoziție de Dextra Musica.
Maestrul Can Okan s-a născut în 1986, la Istanbul, a început pregătirea muzicală în anul 1994, iar în prezent are doctoratul în muzică, dar și un masterat în filosofie. A studiat în Turcia, Suedia, Finlanda și Italia. Având deja o carieră remarcabilă ca pianist și dirijor, Can Okan a condus toate orchestrele simfonice de stat din Turcia, inclusiv Orchestra Simfonică Prezidențială și Orchestra Simfonică de Stat din Istanbul, precum și numeroase orchestre din Suedia.
Prima lucrare din programul muzical al serii este Simfonia nr. 33 în Si bemol major K.319, de Wolfgang Amadeus Mozart, scrisă în 1779, o compoziție strălucitoare și atractivă datorită exuberanței sale tinerești. După pauză, vom asculta „Don Quijote” op. 35 (1898), unul dintre cele mai ambițioase poeme simfonice ale lui Richard Strauss și mărturie a geniului său componistic, rolul eroului fiind redat de violoncelul solist.