-1.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Săptămâna Francofoniei, între 20 și 24 martie

Cele mai citite

Primăria Municipiului Mediaș organizează în săptămâna 20 – 24 martie 2017 o serie de evenimente dedicate francofoniei atât la Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth”, cât și la Colegiul Tehnic Mediensis și Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș”. Proiectul „Literatură și pictură” susține o parte dintre obiectivele francofoniei, punând accentul pe promovarea limbii franceze și a diversității culturale și lingvistice. Primele activități vor începe în data de 20 martie, de la ora 10 și se vor desfășura la Colegiul Tehnic Mediensis. Tinerii vor afla ce înseamnă să aparții aceleiași comunități și să împărtășești valorile culturale, științifice, economice. Tot în data de 20 martie, de la ora 16, Asociația Fran Mediensis va organiza la Bibliotecă, în Sala de Conferințe o serie de manifestări sub titlul Festivalul Francofoniei.
În data de 21 martie, în cele trei locații partenere, Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth”, Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” și Colegiul Tehnic Mediensis vor fi organizate expoziții de promovare a Francofoniei care vor cuprinde cărți, afișe, harta Lumii Francofone, cu imagini din țările membre și drapelele acestora.
Ziua Internațională a Francofoniei va fi marcată la Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth” în data de 22 martie, de la ora 13, în parteneriat cu instituțiile de învățământ și Asociația ”Ille-et-Vilaine” – Casa Franceză prin prezentări susținute atât de către profesori, cât și de către elevi. Totodată va fi organizat un concurs de cunoștințe despre Francofonie, la care se vor întrece două echipe formate din elevi din clasele V-VIII.
În data de 23 martie, Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” va găzdui călătorii imaginare în țările francofone, iar în data de 24 martie la Colegiul Tehnic Mediensis, tinerii vor prezenta rețete din „Bucătăria franceză”, vor vota cele mai frumoase piese franțuzești, vor afla informații despre genialul copil al culturii române, scriitoarea Iulia Hașdeu. Pentru a rămâne in spiritul parizian, vor fi prezentate și 10 expresii amuzante pe care atât cei mici, cât și cei mari le vor învăța și le vor putea folosi în orice situație. Toți participanții la Săptămâna Francofoniei vor primi o listă cu scriitori francezi de ieri și de azi ale căror opere nu ar trebui să lipsească din biblioteca fiecăruia dintre noi.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect