9.1 C
Sibiu
joi, noiembrie 20, 2025

,,Scriitori şi personalităţi ale lunii aprilie”- sărbătoriţi la Biblioteca municipală ,,St L.Roth” Mediaş

Cele mai citite

În această săptămână se va derula la Mediaș acţiunea cu titlul ,,Scriitori şi personalităţi ale lunii aprilie”. Această activitate face parte din proiectul ,,Înapoi la literatur”, iniţiat în colaborare cu Liceul Teoretic ,,Axente Sever”, care se află la a III-a ediţie.

Proiectul dovedeşte prin sustenabilitatea sa că interesul elevilor faţă de literatură creşte de la an la an şi contribuind totodata la formarea gustului pentru lectură al elevilor şi îmbogăţirea cunoştinţelor acestora despre fenomenul literar. La acţiune vor participa elevii claselor de Filologie, din cadrul instituției de învățământ.

În cadrul acţiunii se vor realiza expoziţii şi prezentări de carte pe tema  amintită, ale scriitorilor medieşeni sărbătoriţi în luna aprilie, prezentări în Power Point cu conţinut biografic şi bibliografic ale scriitorilor Camil Petrescu şi William Shakespeare, o scenetă din dramaturgia lui Shakespeare precum şi discuţii libere legate de operele acestora. 

Publicitate

Evenimentul cultural are loc în data de 4 aprilie, începând cu ora 10.00, la Biblioteca municipală St.L.Roth Mediaş – Secţia adulţi.

 

 

 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO: Echipamente de informatică pentru unitățile de învățământ din Mediaș

Mai multe unități de învățământ din municipiul Mediaș au primit mai multe echipamente pentru laboratoarele de informatică.Primăria Municipiului Mediaș...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect