Recent, Dominique Simionescu a câştigat Marele Trofeu la secţiunea „Interpretare”, iar piesa „Nu îmi mai pasă” compusă de Codruţ Croitoru pe versurile lui Marius Ionescu cântată de ea a obținut Marele Trofeu la secţiunea „Creaţie” de la Mamaia Copiilor.
Talentată, motivată și perseverentă în tot ceea ce face, tânăra a ales drumul muzicii încă din copilărie, de când avea câțiva anișori.
„De nouă ani aștept acest moment, dar vreau sa accentuez acest lucru! Atunci când eram un simplu copil, începător, de la Sibiu, necunoscut, am participat şi eu la preselecții la Mamaia Copiilor. Prima oară la opt ani. Am trecut preselecția… S-a ținut la Sibiu. Am cântat melodia „Eu vreau să ajung artistă”. Eram fericită că am trecut de preselecții, îmi făceam planuri despre cum ajung eu la televizor, dar, din păcate nu am trecut de semifinală. Am spus că revin. Şi am revenit! La creație câștigi, fiindcă ai o piesă bună. La interpretare câștigi că eşti bun! Am câștigat si la interpretare! Se pare că iarăși Aura Urziceanu mi-a purtat noroc, de data asta cu melodia „Dragostea vine când vrea ea”. Mulțumesc Rodica Roşioru pentru tot ajutorul. Mulțumesc doamna profesoară Rodica Popa Comăniciu. Mulțumesc Ioana Mihai Nechifor pentru minunatele coronițe! Mulțumesc Bianca Buca pentru ajutor! Mulțumesc Asociației Umanitare Alexandra Nanu (AUAN) pentru tot sprijinul acordat de atâția ani! Mulțumesc părintelui Cătălin Dumitrean, pentru susţinere! Mulțumesc Codruț si Marius pentru piesa câştigătoare! Mulțumesc familiei mele pentru că este alături de mine la bine şi la rău! Şi nu în ultimul rând îi mulțumesc lui Dumnezeu!”, spune Dominique Simionescu.
Fata vrea să transmită și un mesaj tuturor celor care doresc să-şi urmeze visul:
„După cum am spus la început, am așteptat nouă ani acest moment. În acest timp, eu am muncit și nu mi-am pierdut niciodată încrederea în mine. Dragi copii, amatori de muzică, dacă eu am câștigat Mamaia Copiilor, o simplă fată din Sibiu, care este pentru prima oară în finală, puteți câștiga şi voi! Trebuie să munciți şi să fiţi ambițioși şi hotărâți. Şi cântați numai ce vreţi voi, nu ce vrea profesorul: Sau mama, tata, bunica, pisica etc. Voi trebuie să vă simțiti bine pe scenă şi să daţi ce este mai bun din voi! Aşa cum am făcut şi eu! A treia oară a fost cu noroc! Cu mare noroc! Dacă acum nouă ani cineva venea la mine şi îmi spunea „Stai liniștită, fată! Tu vei câștiga Mamaia Copiilor, nu aş fi crezut! Toate se întâmplă cu un scop în viaţă! Visele pot deveni realitate”, este îndemnul lui Dominique.
În prezent, tânăra este elevă a Colegiului „Samuel von Brukenthal” din Sibiu.