100 de ani de la naşterea filosofului Emil Cioran

(n. Răşinari, Sibiu, 8 aprilie 1911 – m. Paris, Franţa, 20 iunie 1995) În 8 aprilie 2011, prolificul şi surprinzătorul filosof Emil Cioran a fost sărbătorit la Sibiu şi Răşinari. S-au împlinit 100 de ani de la ivirea lui Emil Cioran în această lume. Lume, prin ale căror rânduieli „nerânduite ca lumea” se dovedeşte a fi, şi astăzi, tot mai contestată şi nesigură cu viitorul ei. ªi totuşi, cu tot pesimismul său proverbial, dus „pe culmile disperării”, filosoful Cioran nutrea speranţa într-o lume mai bună şi cât mai adevărată cu putinţă. Însă numai în concordanţă cu „adevărurile” lui ştiinţifice. ªi constant mărturisite de-a lungul celor 84 de ani de viaţă ai săi. Elaborate în „laboratoarele” minţii sale, ale prolificei inteligenţe şi ale fantasticei lui intuiţii, prea adeseori bolnăvicioase. ªi molipsitoare în răspândirea lor. Cu trimiteri precise la Divinitate. La destinul Omului. La rolul şi implicarea bisericii creştine în existenţa fiinţei umane. În contextul universului nemărginit. Din Răşinari la Berlin, via Bucureşti Curând, după ce poetul Octavian Goga împlinise vârsta de 30 de ani, în aceeaşi aşezare sibiană Răşinari, vedea lumina zilei Emilian Cioran (Emil, de mai târziu). Un băieţel ale cărui fapte aveau să facă o binemeritată cinste prestigiosului său nume de român ardelean. Precum şi întregului neam românesc, din care îşi trăgea seva creatoare a gândirii sale profunde şi originale. Dovadă stau numeroasele cărţi şi studii care-i poartă semnătura. Cele mai reprezentative dintre ele fiind traduse şi tipărite în mai toate limbile pământului. Opere considerate drept scrieri de referinţă în filosofia universală. Creaţii „iscodite” şi gândite în amalgamul dintre cel puţin trei culturi şi tot atâtea limbi, stăpânite de mintea lui: cea maternă – româna – franceza şi germana. Limbi vorbite, citite, scrise şi înţelese de el încă din anii de studii petrecuţi la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. ªi perfecţionate în vremea petrecută la Bucureşti, începând cu anul 1928, ca student. Aici, frecventând cursurile universitare ale Facultăţii de Litere şi Filosofie. Din generaţia lui de excepţie, din acei ani, aveau să apară în ştiinţa şi cultura românească personalităţi precum Petre ţuţea, Mircea Vulcănescu şi Constantin Noica. În 1933, obţine o bursă, care îi permite să continue studiile de filosofie la Berlin, unde intră în contact cu Nicolai Hartmann şi Ludwig Klages. A doua şansă: Franţa În 1937, Emil Cioran pleacă în Franţa cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti. După o scurtă întoarcere în ţară (două luni), în 1940, el părăseşte pentru totdeauna România şi se stabileşte la Paris. Din acest moment, Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conţinutul lor, dar şi pentru stilul plin de distincţie şi fineţe al limbii. În 1949, îi apare la Editura Gallimard – editură care va publica mai târziu majoritatea cărţilor sale – prima lucrare scrisă în limba franceză, „Précis de décomposition” („Tratat de descompunere”), distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuză toate distincţiile literare care i-au fost atribuite. A locuit la Paris, în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp retras, evitând publicitatea. În schimb, a cultivat darul conversaţiei cu numeroşii săi prieteni (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Barbu Fundoianu, Samuel Beckett, Henri Michaux). Cioran a întreţinut o vastă corespondenţă, dezvăluindu-se ca un remarcabil autor epistolar. Filosoful neînţeles A fost şi mai este, încă, doar parţial înţeles şi acceptat. ªi cu toate acestea, reputatul filosof român Emil Cioran a avut şi are numeroşi discipoli peste tot în lume. Îi împărtăşesc gândurile mărturisite de el, atât cele cuprinse de slova scrisă, cât şi de vocea-i vibrant rostită, ajunsă până la noi prin intermediul înregistrărilor. O voce ireală, aproape de reverberaţia acustică asurzitoare a ţipătului disperării. Cea care l-a definit şi personalizat atât de bine pe marele filosof. La fel ca şi întreaga sa operă scrisă. Dragoste dincolo de moarte Simone Boué i-a fost alături lui Emil Cioran, din 1944 până la moartea acestuia. După dispariţia ei, a fost înmormântată în Cimitirul Montparnasse, alături de Cioran. După moartea Simonei Boué, o serie de manuscrise ale acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în apartamentul lor de o menajeră, care a încercat în 2005 scoaterea la licitaţie şi valorificarea lor. Într-o primă etapă, o hotărâre a Curţii de Apel din Paris a oprit comercializarea acestora. În urma judecării, Tribunalul din Paris decide, în decembrie 2008, restituirea tuturor documentelor către persoana găsitoare, urmând ca aceasta să dispună de ele cum crede de cuviinţă. Printre manuscrise, în general versiuni ale unor lucrări deja aparute, se află şi un jurnal inedit al lui Cioran, cuprinzând câţiva ani din perioada ulterioară lui 1972 (anul în care se opresc Caietele sale), document de un excepţional interes pentru editori şi cititori, şi probabil ultima scriere inedită a filosofului. Emil Cioran: ,,Vin dintr-un colţ de Europă unde efuziunile, lipsa de reţinere, confesiunea, mărturisirea imediată, nepoftită, impudică sunt de rigoare, unde toţi ştiu totul despre toată lumea, unde viaţa în comun se reduce la o spovedanie publică, unde secretul este de neimaginat, iar volubilitatea frizează delirul”. Ioan Vulcan-Agniţeanul Sursă folosită: Wikipedia