Aproximativ 100 de meșteri olari s-au adunat, sâmbătă, în Piața Mare, dând viață celei de-a 53-a ediție a Târgului Olarilor, ce se va desfășura inclusiv duminică, până la ora 21.
Centrul orașului s-a umplut de oale, ulcele, blide, căni, instrumente muzicale din lut, găzduind, totodată, demonstrații la roata olarului și ateliere pentru cei mici, intersați să descopere cum lutul prinde viață.
La roata olarului, se află, ca în ultimii ani, meșterul Ion Rătezeanu, care transformă lutul, sub privirile spectatorilor, în oale și ulcele.
În Piața Mare, olarii cu vechime din Horezu, Corund și Obârșa povestesc despre motivele predilecte al creațiilor, printre care valul, spirala, șarpele, laleaua și cocoșul.
Prichindeii se pot bucura, de asemenea, de activități cu lut, în cadrul workshop-urilor susținute de reprezentanții Atelierului Scout din Nocrich, de Ioan Biriță și Carolina Costineanu din județul Timiș.
„Am venit cu cei doi copilași ai noștri pentru a le arăta una dintre tradițiile strămoșești. Noi locuim în Cluj, la oraș, iar bunicii lor la fel. Nu au intrat în contact foarte mult cu tradițiile românești, de aceea am ales să îi aducem pe cei mici la Sibiu, la Târgul Olarilor”, mărturisește Ioana, mamă a doi băieței de cinci, respectiv șapte ani.
Târgul Olarilor este organizat de Consiliul Județean Sibiu, Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA.