5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

14 artiști vor urca, sâmbătă, pe scena Piano Rocks din aer liber

Cele mai citite

14 artiști vor urca în acest an pe scena ”Piano Rocks”. Evenimentul, aflat la cea de-a șaptea ediție, se va desfășura pentru prima dată în aer liber. Anul acesta, invitat special al proiectului este formația Trooper. Concertul este programat sâmbătă, 26 septembrie, în Piața Mică din Sibiu, cu începere de la ora 20.

Alături de pianista Monica Florescu, afișul concertului este completat de percuționistul Gabriel Barani, dansatori ai Teatrului de Balet Sibiu și 4Tune Quartet. Devenit deja un proiect cu tradiție în Sibiu, și ediția din acest an a concertului are un invitat special: formația TROOPER.
„Am discutat încă de anul trecut cu organizatorii despre acest eveniment. Ne-a plăcut mult ideea. Suntem fericiți că se întâmplă acum. Chiar dacă traversăm o perioadă mai grea, este bine să nu uităm să ne și bucurăm din când în când. Îi așteptăm pe toți prietenii din Sibiu la un concert special. Muzica unește suflete!” a declarat Alin Dincă, solistul formației TROOPER
Spectacol muzical realizat prin combinarea muzicii rock cu muzica clasică și acordurile pianului, Piano Rocks propune publicului – și în 2020 – compoziții din repertoriul pop-rock international, semnate de Guns`n`Roses, Deep Purple, Led Zeppelin, The Cranberries, System of a Down sau Europe.
Publicul, obișnuit cu concertele clasice, camerale sau cu orchestra, în care pianista Monica Florescu performează în mod frecvent, are ocazia să o redescopere într-o ipostază cu totul nouă și improvizatorică, pe care o exprimă cu multă prospețime în cadrul Piano Rocks, alături de Trooper, un adevarat simbol pentru heavy metal-ul românesc. ”Piano Rocks 7 împinge limitele improvizatorice, crește adrenalina și poate chiar frizează nebunia” a declarat pianist Monica Florescu.
Datorită interesului crescut arătat de către public, și această ediție va fi transmisă live, pe internet pe facebook.com/PianoRocksSibiu și pe platforma www.livestreamromania.ro.
Piano Rocks este un proiect 100% sibian lansat în 2014. În cele cinci ediții de până acum, pe afișul proiectului au fost incluși artiști cunoscuți ai scenei pop-rock autohtone: Radu Nechifor, Tudor Turcu, Nicu Covaci și Costin Adam (Phoenix), Paula Seling, Ovidiu Ioncu ”Kempes” (ex-Cargo), formația Antract și Corul Filarmonicii ”Transilvania” din Cluj-Napoca.
Accesul la acest eveniment se face pe bază de invitație, în limita locurilor disponibile. Invitațiile pot fi solicitate prin email, la adresa [email protected].

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

CSU Sibiu în colaps… sportiv și managerial

Baschetul sibian este în colaps. Două înfrângeri jenante și rușinoase, în fața Universității Cluj-Napoca, în deplasare, și acasă, cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect