Trei profesori universitari în domeniul artelor plastice sunt cei care semnează cea mai nouă expoziţie de la Muzeul Naţional “Brukenthal”, deschisă începând de vineri, 2 august, în Sala de Expoziţii Temporare a Palatului din Piaţa Mare.
„Spania în Transilvania” reuneşte lucrări de Jesús Algovi, Juan Sebastián González și José María Larrondo, autori ce sunt preocupați de planurile și modele pe care istoria artei le oferă.
„Operele realizate de cei trei artiști spanioli se încadrează în categoria definită de Umberto Eco în termenii de „lucrări deschise”, care emit un mesaj fundamental generic, cu o multitudine de sensuri perfect compatibile. Aceste câmpuri de posibilități se reflectă în plasticitatea și dinamismul structurilor, îngăduind manifestarea unui context de forțe interactive care își modifică, în permanență, scopul inițial. Sunt lucrări ce reinvestesc imediat datele venite din exterior, în sensuri noi, în mesaje noi, pentru observator. Totul joacă în favoarea unor percepții subiective, mutante și capricioase: spațiul, în care este percepută opera, schimbările de lumină, contaminarea vizuală sau acustică la care este supusă fiecare lucrare, în funcție de mediul înconjurător”, spune Robert Strebeli, curatorul expoziţiei.
„Spania în Transilvania” se poate vedea la Palatul „Brukenthal” până în 1 septembrie.