Sibiul va fi gazda mai multor evenimente din cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”. În premieră, Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu va susține un concert, parte a Festivalului, ce va avea loc în 15 septembrie, de la ora 13, în Sala Radio din București.
Potrivit lui Cristian Lupeș, directorul Filarmonicii de Stat Sibiu, Festivalul „Enescu” de la Sibiu este reprezentat de un parteneriat în armonie dintre Asociația Culturală Play și Filarmonica de Stat Sibiu.
„Organizatorul marelui festival, Artexim, prin directorul executiv, domnul Mihai Constantinescu, salută această inițiativă unică în România, apreciind faptul că la Sibiu sunt găzduite cele mai multe concerte ale Festivalului Internațional ”George Enescu” în țară. Așa cum am mai anunțat, Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu va susține în premieră un concert în data de 15 Septembrie 2019 de la ora 13, la Sala Radio din Bucuresti în ciclul de concerte Muzica secolului 21. Ne bucurăm să vă anunțăm astfel că Filarmonica de Stat Sibiul se implică activ în cel mai mare festival muzical al României, alăturându-se celor mai mari muzicieni din lume precum Berliner Philharmoniker, London Symphony Orchestra, Orchestre National de France, Capela de Stat din Dresda, Orchestra Filarmonicii din Monte-Carlo etc. Prin acest parteneriat în armonie dintre Asociația Play și Filarmonică, Sibiul găzduiește opt concerte în perioada 3-14 septembrie, dintre care șapte la Sala Thalia a Filarmonicii și unul la Biserica Romano-Catolică ”Sfânta Treime”, Sibiu”, spune Cristian Lupeș.
Programul concertelor
*3 septembrie, ora 19, Filarmonica de Stat Sibiu- Recital Monte Piano Trio, Francesco Sica (vioară), Claude Frochaux (violoncel) și Irina Botan (pian).
Din program fac parte: Enescu Trio în la minor, Schoenberg „Noapte transfigurată” op. 4 (ar. pentru trio cu pian de Eduard Steuermann), Enescu Serenade lointaine, Chausson Trio în sol minor op. 3.
Bilete se găsesc pe https://festivalenescu-sibiu.iabilet.ro/bilete-recital-monte-piano-trio-festivalul-enescu-la-sibiu-43081.
*5 septembrie, ora 19, Filarmonica de Stat din Sibiu – Recital Charles Hamelin.
Din program: Debussy Images oubliées, Rahmaninov Morceaux de fantaisie op. 3, Enescu Suita I pentru pian, Prokofiev Sonata a IV-a pentru pian.
Bilete: https://festivalenescu-sibiu.iabilet.ro/bilete-recital-charles-hamelin-festivalul-enescu-la-sibiu-43083.
*9 septembrie, ora 19, Filarmonica de Stat din Sibiu – Recital Elisabeth Leonskaja
Din program: Beethoven Sonata nr. 30 în mi major op. 109, Beethoven Sonata nr. 31 în la bemol major op. 110, Beethoven Sonata nr. 32 în do minor op. 111.
Bilete: https://festivalenescu-sibiu.iabilet.ro/bilete-recital-elisabeth-leonskaja-festivalul-enescu-la-sibiu-43085.
*10 septembrie, ora 19, Biserica Catolică Sfânta Treime, Sibiu – Concert Grande ChapelleMadrid
Din program: „The Feast of The Resurrection in Piazza Navona”, reconstituire muzicală a sărbătorilor pascale organizate de Confreria S. Giacomo degli Spagnoli în Roma.
Muzicieni: Ruggiero Giovannelli, Jacobus de Kerle, Giovanni Pierluigi da Palestrina, Tomás Luis de Victoria, Francisco de Soto, Francisco Guerrero, Fernando de las Infantas, Giovanni Matteo Asola, Giovanni Luca Conforti, Cesare Bendinelli și Rocco Rodio.
Bilete: https://festivalenescu-sibiu.iabilet.ro/bilete-recital-la-grande-chapelle-madrid-festivalul-enescu-la-sibiu-43105.
*11 septembrie, ora 19, Filarmonica de Stat din Sibiu- Recital David Grimal & G Asmaryan
Din program: Ravel: Sonata nr. 2 în sol major pentru vioară și pian, Ravel: Rapsodia Tzigane, Chausson: Poem pentru vioară și pian op. 25, Enescu: Sonata a III-a în la minor pentru pian și vioară op. 25, „în caracter popular românesc”.
Bilete: https://festivalenescu-sibiu.iabilet.ro/bilete-recital-david-grimal-g-asmaryan-festivalul-enescu-la-sibiu-43087.
*12 septembrie, ora 19, Filarmonica de Stat din Sibiu – Recital Nobuyuki Tsujii
Din program: Debussy: Deux Arabesques, Debussy: „Imagini”, Caietul I, Ravel: Sonatină, Chopin: 4 Balade: Balada nr.1 în sol minor op. 23, Balada nr. 2 în fa major op. 38, Balada nr. 3 în la bemol major op. 47, Balada nr. 4 în fa minor op. 52.
Bilete: https://festivalenescu-sibiu.iabilet.ro/bilete-recital-nobuyuki-tsujii-festivalul-enescu-la-sibiu-43089.
*13 septembrie, ora 19, Filarmonica de Stat din Sibiu – Muzica Secolului XXI – Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, Cristian Lupeș – dirijor – Dan Dediu „Elegia minacciosa” pentru orchestră, Francesco Tristano Concertul pentru pian „Island Nation Free”, solist Francesco Tristano la pian, Jörg Widmann – Concertul pentru vioară,
solistul Michael Barenboim la vioară, Constantin Basica – Concert pentru dirijor și orchestră (primă audiție).
Bilete: https://www.iabilet.ro/bilete-orchestra-filarmonicii-din-sibiu-44863.
*14 septembrie, ora 19, Filarmonica de Stat din Sibiu- Kremerata Baltica; Gidon Kremer dirijor, la vioară.
Din program: Weinberg Concertino pentru vioară și orchestră de coarde op. 42, Enescu Aria și Scherzino pentru vioară și orchestră, Enescu Intermezzo op. 12, Weinberg: Simfonia de cameră nr. 4 op. 153.
Bilete: https://festivalenescu-sibiu.iabilet.ro/bilete-recital-kremerata-baltica-festivalul-enescu-la-sibiu-43091.