3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

58 de spectacole și evenimente, în luna februarie, la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

Cele mai citite

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă în luna februarie nu mai puțin de 58 de spectacole și evenimente, atât offline, la Sala Mare, cât și online, pe Scena Digitală sau pe pagina de Facebook și canalul de YouTube al teatrului, dintre care nu mai puțin de 32 de evenimente sunt oferite publicului gratuit.

Unele dintre cele mai apreciate titluri din repertoriul Naționalului sibian, dintre care amintim aici o mică parte, vor fi prezentate în luna februarie la Sala Mare a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu: „Contra democrației”, regia Alexandru Dabija; „Felii”, un spectacol de Lia Bugnar, cu Ofelia Popii; „Orb de mină”, regia Bogdan Sărătean; „Cui i-e frică de Virginia Wool?” și „Autobahn”, regia Andrei și Andreea Grosu; „Cerere în căsătorie”, regia Robert Raponja; „Îmi place cum miroși”, regia Șerban Puiu; „Tom și Jerry”, regia Florin Piersic Jr.; „Tattoo”, regia Radu Afrim, „LIVE”, regia Bobi Pricop etc.
Dublă premieră ce poartă semnătura de regie a actriței de teatru și film, Ofelia Popii
„Cea mai frumoasă zi” – filmul produs de TNRS pentru Scena Digitală și „O zi frumoasă” – spectacolul prezentat în premieră la Sala Mare, în data de 11 februarie, ambele producții având la bază textul dramaturgului Sławomir Mrożek și fiind regizate de Ofelia Popii, cu actorii Ciprian Scurtea și Adrian Matioc în distribuție, sunt premierele lunii februarie la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu.
 

„Trăim în izolare și murim în singurătate. Destinul este propriul psihic care ne conduce cu o voință ce nu ne aparține. Avem nevoie de celălalt pentru a găsi un scop, un sens într-o competiție care duce la exterminare. Ce înseamnă să pierzi? Ce înseamnă să câștigi? Ce e nevoia asta aproape animalică de a fi câștigător? În câteva clipe, în timpul unei vieți care ține cât o zi, salvarea este râsul. Trăim în clișee, ne construim reguli pe care le spargem ca să construim alte reguli, luptăm pentru libertăți care nu fac altceva decât să ne constrângă. Râsul, el singur, eliberează. Să râdem atunci de viață și moarte, de dragoste și ură, de ideea de om!”, spune Ofelia Popii.


Filmul „Cea mai frumoasă zi” este disponbil începând din data de 1 februarie pe platforma Scena Digitală și poate fi vizionat oricând și de pe orice dispozitiv, pe bază de bilet sau abonament. Spectacolul „O zi frumoasă”, regia Ofelia Popii, va avea premiera la Sala Mare pe data de 11 februarie 2021.
„Textul ce stă la baza celor două producții ne aduce în prim plan două personaje și o singură mare problemă existențială – a te sinucide sau nu. O viață devine insuportabilă atunci când destinul ți se dezvăluie ca o farsă permanentă, punându-ți mereu bețe în roate, sau atunci când până și cele mai mărunte capricii îți sunt satisfăcute? Se întrevăd astfel începuturile unei prietenii care i-ar putea ajuta pe Neizbut (Ciprian Scurtea) și Izbut (Adrian Matioc) să descopere adevărata valoare a unei vieți umane. Într-un context social opac, dominat de egolatrie, aventura (filozofică?) vecină cu tragicomedia propusă de Mrożek ne invită să descoperim în fericirea împărtășită prin acte de bunătate și sacrificiu poate singura formă de a ne salva și de a aprecia frumusețea propriei vieți”, arată TNRS.
32 de evenimente cu acces gratuit online
Oferta culturală a Naționalului din Sibiu este completată de noi episoade ale seriilor „Actori.SB.Online – Daruri Teatrale”, „Tradiții TO GO” – eveniment realizat în parteneriat cu Muzeul ASTRA Sibiu, și o serie de patru noi lecturi, prezentate de actorii Secției Române și ai Secției Germane, în cadrul Secțiunii de spectacole lectură „Virgil Flonda”. Evenimentele cu acces gratuit online, mai sus menționate, sunt difuzate pe paginile de Facebook TNRS, FITS și ale partenerilor, dar și pe canalul de YouTube al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu.
Abonații TNRS – Scena Digitală vizionează gratuit spectacolul „Idiotul”, în regia lui Andriy Zholdak
În luna februarie, abonații platformei TNRS – Scena Digitală, indiferent de forma de abonament aleasă (1 lună, 3 luni, 6 luni sau 12 luni), vizionează gratuit online, în cadrul platformei, spectacolul „Idiotul”, regia Andriy Zholdak cu Constantin Chiriac în distribuție. Luna februarie aduce două noi titluri pe platoformă, în premieră: „Cea mai frumoasă zi”, regia Ofelia Popii și „Sunt o babă comunistă”, regia Mariana Mihu Plier, care pot fi vizionate cu bilet sau abonament, alături de cele deja existente: „Autobahn”, regia Andrei și Andreea Grosu, „Tom și Jerry 2.0”, regia Florin Piersic Jr., „Opinia Publică”, regia Theodor-Cristian Popescu, „Moroi”, regia Alexandru Dabija, „Văzduh”, un spectacol de Victor Olăhuț, „Maternal”, regia Radu Nica, „Felii”, un spectacol de Lia Bugnar, cu Ofelia Popii, și „LIVE”, regia Bobi Pricop.
Producțiile Teatrului Național „Radu Stanca” difuzate pe platforma Scena Digitală (www.scena-digitala.ro) pot fi vizionate oricând, oriunde și de pe orice dispozitiv ( PC, laptop, smartphone, tabletă, TV) prin achiziția de bilete individuale sau prin abonare. Costul abonamentelor variază între 49 lei și 329 lei, în funcție de durată și numărul de spectacole incluse. Toate producțiile sunt subtitrate în limba engleză, sau în limba română – cum este cazul producțiilor Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO/VIDEO – Protest după alegeri: „Tinerii vă spun în cor/Nu votați un dictator”

Peste 300 de tineri protestează, luni seara, în Piața Universității,, împotriva candidatului la președinție ajuns în turul doi cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect