20.2 C
Sibiu
miercuri, iulie 9, 2025

TNRS, acuzat că folosește minore în „Faust”. Chiriac: Vânătoare de vrăjitoare

Cele mai citite

Psihologul Mihai Copăceanu și-a exprimat, recent, într-un material intitulat „Arta nu justifică abuzul”, îngrijorarea față de faptul că, în spectacolul „Faust” din repertoriul Teatrului Național „Radu Stanca”, joacă fetițe de opt ani, în condițiile în care piesa nu este recomandată tinerilor sub 16 ani.
„Ca psiholog, sunt îngrijorat de efectele posibile asupra psihicului unei copile, efecte cauzate de implicarea într-o piesă de teatru cu scene cu caracter violent şi sexual, precum simularea violului. Cum este acceptabil ca, fie şi într-o piesă de teatru, să accepti, ca regizor, ca părinte, să simulezi un viol asupra unui minor? Care este capacitatea lor de a înţelege, distinge, analiza, interpreta gesturile adulţilor şi trăirile de pe scenă?”, susține Mihai Copăceanu.
Acesta a mai vorbit despre efectele pe termen lung asupra psihicului celor șapte fetițe care interpretează rolul colectiv Margareta din pisesa lui Silviu Purcărete, în condițiile în care „Faust are gesturi erotice faţă de fetiţa minoră, o abuzează sexual, spectatorii văzând cum mâinile îi sunt pline de sânge”.
Directorul Teatrului „Radu Satanca”, Constantin Chiriac, a combătut, vineri, 27 mai, într-o conferință de presă, toate acuzațiile care se adus instituției și spectacolului.
„Comunitatea trebuie să înțeleagă atitudinea pe care noi o avem. Din păcate, se proferează minciuni și este o vânătoare de vrăjitoare în secolul 21. «Faust» a fost conceput ca un mare spectacol creștin. Dragii mei, în textul lui Goethe, este vorba despre confruntarea dintre bine și rău, temă esențială a dramaturigiei mondiale. Există un rol foarte important, Margareta, care este simbolul curățeniei, al purității. Domnul Purcărete, în viziunea și înțelepciunea lui, a considerat că este profund important pentru omenire și pentru noi ca binele, curățenia să fie puternice, să nu poată fi învinse de Diavol. De aceea, a pus șapte Margarete, nu una. Să poată să reziste tentației”, a spus Constantin Chiriac.
Acesta a explicat că au existat până acum patru generații de fetițe care au intrerpretat personajul colectiv Margareta, iar participarea în acest spectacol este pentru ele „o experiență fabuloasă”.
„Trebuie să înțelegeți că fetele nu sunt luate de pe stradă, a fost un casting serios, părinții și-au dat acordul, au primit consiliere din partea unei clinici specializate. Ele tot timpul au o cabină. Niciodată nu s-a întâmplat ca ele să participe, ca spectatoare, la tot spectacolul”, a mai spus Chiriac.
Directorul teatrului a precizat că fetițele nu stau niciodată mai mult de ora 22.00 la teatru, de aceea, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru vor fi folosite în spectacvol acrițe mature, întrucât piesa este programată să înceapă la ora 22.00.
Chiriac a mai spus că în foarte multe spectacole se folosesc copii.
„Sunt lucruri serioase, bine așezate. Nu facem lucrurile pe genunchi. Nu suntem la prima experiență. Avem patru generații de Margarete. Am lucrat cu copii în mai multe spectacole. Am umblat pe toate meridianele lumii. Copiii sunt însoțiți. Noi știm să ne facem treaba bine”, a afirmat directorul teatrului, care a adăugat că „Faust” a fost văzut, la Bruxelles, de către președintele Comisiei Europene și comisarul pentru drepturile omului.

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

VIDEO: Ce a putut să facă furtuna de marți. Zeci de copaci doborâți de vânt

O furtună violentă produsă în noaptea de 8 spre 9 iulie a provocat pagube semnificative în centrul stațiunii Tușnad,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect