20.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Sibiu Panorama: Cum s-a transformat Sibiul ultimilor 15 ani

Publicitate

Cele mai citite

La Centrul de dialog şi cultură Friedrich Teutsch, chiar în Parcul Astra, la dreapta Bisericii Evanghelice Sfântul Ioan, la etajul 1, poate fi vizitată până la finalul lunii martie expoziția de fotografie PANORAMA Hermannstadt Sibiu a artistului Stefan Jammer.

Oferind o perspectivă neatașată asupra ultimilor 15 ani ai Sibiului, Stefan Jammer surprinde momente, cartiere, situații, clădiri și culori ale orașului așa cum rareori avem ocazia să le surprindem între sarcinile și drumurile noastre zilnice. Stefan Jammer oferă prin expoziția sa perspectiva proaspătă a trecătorului observator, a documentaristului care lasă timpul să se așeze peste priveliști între cele două vizite ale sale, a exploratorului însetat să descopere fiecare unghi al orașului, și fidelitatea locuitorului adoptat, față de alcătuirea noului său oraș. Sibiul își devoalează cu acest prilej dinamicitatea, arătând că trăiește zi de zi alături de locuitorii săi, că se transformă continuu sub privirile acestora și se dezvoltă odată cu vremurile, la fel cum o facem, de altfel, și noi, comunitatea sa. Poate că de puține ori avem ocazia să ne oprim un moment din preocupările noastre și să surprindem orașul ca fiind casa noastră comună, alegând pentru o clipă să vedem ansamblul său în defavoarea frânturilor influențate de cultură, etnie sau pur și simplu de alegerea unei părți pe care alegem să o percepem.

PANORAMA SIBIU oferă o incursiune într-o perioadă de creație și de reflecție artistică a fotografului în culisele vieții sale, în care sunt conținute toate subiectele sale. Mediul de viață al artistului este orașul, cu procesele sale de schimbare, valurile de creștere și energiile ascunse.


De câte ori ne mai amintim cum arăta Piața Habermann cu 10 ani în urmă? De câte ori reflectăm asupra schimbărilor din zonele industriale ale orașului și câți dintre noi mai țin minte căpițele de fân ce ocupau câmpul de la ieșirea din Sibiu către Șelimbăr, acolo unde astăzi locuiesc sute de oameni în apartamente noi nouțe. Toate acestea au reprezentat evoluția Sibiului în ultimii 15 ani, iar fotograful Stefan Jammer le-a fost martor.

BIO Stefan Jammer

Născut în anul 1976 în Hagenow, Germania, Stefan Jammer a studiat în cadrul Universității Tehnice și în cadrul Universității de Arte Frumoase. În anul 1999 a absolvit o specializare pentru producție multimedia. Începând cu anul 2003 a lucrat ca fotograf și producător independent, pentru ca în 2005 să se mute în România și să-și continue aici activitatea pe plan național și internațional. Între timp el începe să realizeze fotografii cu orașul Sibiu. Fotografiază realitatea din acel moment a orașului și o face din toate unghiurile și perspectivele, de sus, de jos, dinăuntru sau de afară. Astfel trec 15 ani, iar la final realizează această colecție, curatoriată de arh. Heidrun König.

„La început erau doar câteva fotografii și acest software de care fotograful era fascinat și cu ajutorul căruia puteai să creezi  imagini panoramice. Stefan Jammer era și este tot timpul pe drum și astfel a realizat și toate fotografiile acestea. Merge cu bicicleta, fie că este iarnă sau vară, se urcă pe munți, intră peste tot înăuntru, se cațără și face fotografii. Toate aceste lucrări adunate în 15 ani au rezultat în colecția Sibiu Panorama și în catalogul cu același nume, printat la editura Honterus.”, spune Heidrun König. „Catalogul completează expoziția, și se adresează și persoanelor care nu au nicio legătură cu Sibiul.  Imaginile suprind elemente topografice și temporale, invitând privitorii să descopere astfel părți ale colecției care surprind latura de înainte și după a unui anume loc de-a lungul celor 15 ani”, mai spune ea.

Publicitate

Piața Heberman – FOTO Stefan Jammer – Sibiu Panorama – Casa Teutsch

Dimensiunea temporală a calupului de fotografii sortat pe fiecare locație în parte, este însoțită de câte un text curatorial ce narează evoluția istorică a spațiului respectiv. „Pentru a realiza această documentare ne-am epuizat toate sursele pe care le aveam”, spune Heidrun König despre radiografia istoriei inelului central al orașului și a cartierelor din Sibiu pe care a realizat-o. Dimensiunea artistică este pe de altă parte întâlnită în cadrul expoziției prin imaginile de dimensiune mare ce invită privitorul să fie parte din peisajul suprins.
FOTO Stefan Jammer – Sibiu Panorama – Casa Teutsch

„Din punct de vedere al conținutului colecției observăm că s-au întâmplat foarte, foarte multe lucruri de când a realizat Stefan Jammer prima fotografie a acestei serii. Au fost construite noi cartiere, noi proiecte, și pot fi de asemenea surprinse și schimbările ce au legătură cu schimbările politice și sociale din ultimii ani.  Acestea pot fi urmărite cu precădere la marginea orașului și sunt cu atât mai vizibile în această colecție”, povestește Heidrun König, în timp trece dintr-un cartier în altul în turul expoziției de la etajul 1 al casei Teutsch. „Sunt sigură că această colecție și acest catalog vor oferi în viitor un important punct de referință pentru evoluția orașului în perioada 2005 – 2020. Imaginile sunt toate datate, iar textele care ilustrează istoria locurilor sunt bilingve, germană și română. Toate aceste detalii alcătuiesc dimensiunea documentaristică a proiectului. Acesta este de fapt cadoul pe care locuitorii orașului Sibiu îl primesc prin această expoziție – perspectiva istorică și vizuală asupra evoluției orașului”, mai spune ea

Curatoarea, dar și fotograful sunt de acord că la început nici nu s-au gândit la o astfel de expoziție, atât de detaliată. Vizualizând fotografiile, i-a surprins însă perioada de lockdown și astfel au avut dintr-o dată timp să descurce toate aceste imagini, din punct de vedere topografic.

FOTO Stefan Jammer – Sibiu Panorama – Casa Teutsch

Dr. Gerhild Rudolf, director al Centrului de dialog şi cultură Friedrich Teutsch, mărturisește că expoziția Sibiu Panorama nu numai că este „o declarație de dragoste făcută orașului, dar este și prima expoziție în care este documentat întreg orașul, înfățișând în egală măsură atât ansamblul cât și detaliul, fragmentele cunoscute cât și necunoscute, locurile emblematice cât și colțurile mărginașe. Fotografiile în format panoramic includ toate cartierele și oferă o documentație bogată și inestimabilă din 2005 până în 2020. Pentru Centrul de dialog şi cultură Friedrich Teutsch această colecție reprezintă o completare a documentării istoriei orașului și oferă o imagine actuală asupra acesteia.”
Perspectiva completă a panoramei asupra Sibiului ultimilor 15 ani poate fi găsită și pe pagina astistului stefanjammer.de, sortată pe locații și cartiere.
Sibiu – Cisnădie FOTO Stefan Jammer – Sibiu Panorama – Casa Teutsch

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Un polițist sibian a ajuns cu mașina pe un teren agricol. Agentul a fost transportat la spital

Un agent de poliţie din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Agnita a ieșit cu mașina de pe șosea și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya