Ediția aniversară de douăzeci de ani a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu va fi marcată printr-o ceremonie de gală ce va avea loc sâmbătă, 15 iunie, de la ora 18:00, la Sala Thalia. Evenimentul va urmări, totodată, să marcheze în mod semnificativ întregul parcurs al festivalului și se constituie într-o recunoaștere publică a meritelor celor mai importante personalități ce au contribuit la dezvoltarea acestui fenomen la Sibiu.
De-a lungul timpului, Sibiul a fost martorul şi beneficiarul contribuţiei extraordinare aduse de numeroase personalităţi culturale şi artistice ce au ajutat la dezvoltarea orașului aşa cum îl cunoaştem astăzi. Fiecare dintre aceste personalităţi are o poveste distinctă şi extraordinară, care o leagă de destinul Sibiului şi care rămâne ţesută în fibra intimă a comunităţii.
Sibiul a fost o cetate medievală care nu a putut fi cucerită. Între primul şi al doilea zid de apărare este o alee pietonală, ce uneşte primul teatru construit pe teritoriul României la 1788 cu „Cazarma 90”, unde va fi construit viitorul teatru. Între trecut şi viitor se va naşte această Alee a Celebrităţilor, unde în fiecare an vor fi adăugate nume importante din lumea teatrului, a dansului, a artelor spectacolului.
„Aleea Celebrităţilor” este gândită ca un loc permanent de celebrare, de recunoaştere a acestor contribuţii, precum şi un tribut adus realizărilor în domeniul cultural și artistic din Sibiu sau în legătură cu acesta. Deşi este inspirată de celebra Walk of Fame de la Hollywood, Aleea Celebrităţilor din Sibiu este gândită ca un eveniment cultural, ceea ce îi conferă propria personalitate, precum şi ca un punct de atracţie turistică care să confere unicitate locului.
Primele șapte stele vor fi decernate în cadrul celei de-a XX-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu:
Ariane Mnouchkine, regizor
Eugenio Barba, regizor
Sasha Waltz, coregraf
Silviu Purcărete, regizor
Declan Donnellan, regizor
George Banu, om de teatru
Nakamura Kanzaburo XVII (post mortem), actor Kabuki