Sibiul a jucat un rol important în revoluţia românilor de la 1848-1849 din Transilvania, iar ziua de 12 martie 1848 a fost unul dintre momentele cele mai importante ale revoluţiei sub aspect ideologic. Aceasta va râmâne în istoria Sibiului şi a Transilvaniei drept ziua în care Simion Bărnuţiu, cel care dă numele Facultăţii de Drept din municipiu, a redactat, la Sibiu, prima proclamaţie revoluţionară a acestor evenimente decisive în istoria României.
Proclamarea independenţei naţiunii române, depunerea jurământului naţional, protestul împotriva „unirii” cu Ungaria
În contextul evenimentelor revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania, Sibiul s-a manifestat ca un important centru de iniţiativă, de conducere a acţiunii şi de difuzare a programului luptelor sociale şi politico-naţionale. Oraşul de pe Cibin a fost unul dintre locurile de întâlnire a revoluţionarilor paşoptişti români din Transilvania, de elaborare a programului Adunării Naţionale din 3-5/15-17 mai 1848 de la Blaj, precum şi sediul Comitetului Naţional Român, ales de Marea Adunare întrunită pe Câmpia Libertăţii. Aici, la Sibiu, Simion Bărnuţiu, pe atunci student la Academia de Drept, concepe şi redactează, la 12 martie 1848, manifestul antiunionist. El trimite proclamaţia studenţilor români din Blaj, Cluj, Târgu Mureş şi Braşov cu îndrumarea ca fiecare student să o copieze şi să o trimită în satul său. În ziua de 26 aprilie/ 8 mai are loc la Sibiu o consfătuire la care, pe lângă fruntaşii localnici, au participat şi delegaţi din Blaj. Bărnuţiu a prezentat un proiect-program, axat pe următoarele idei mari: proclamarea independenţei naţiunii române, depunerea jurământului naţional, protestul împotriva „unirii” cu Ungaria. În aceeaşi consfătuire s-au stabilit şi culorile steagului Adunării de la Blaj: albastru, alb, roşu (culorile Revoluţiei franceze), iar pe steag – confecţionat la Sibiu – s-au scris cu litere de aur: „Libertate, egalitate, fraternitate” şi „Virtutea română reînviată”. Intelectualii români din Ţara Românească, precum şi un grup de revoluţionari moldoveni aflaţi în exil: Alecu Russo, Costache Negri, G. Sion, C. Epureanu, C.A. Rosetti, urmăriţi de autorităţi, se refugiază în aprilie 1848 la Sibiu, unde administraţia era în mâinile saşilor, care-i vor proteja sau vor închide ochii la acţiunile revoluţionare ale acestora. Astfel Sibiul devenise centrul revoluţiei româneşti din Transilvania, aici fiind concentrate toate forţele potrivnice revoluţiei maghiare, începând cu funcţionarii şi agenţii veniţi de la Viena, ofiţeri ai armatei imperiale şi membrii ai patriciatului săsesc. Universitatea Săsească hotăraşte la 3 aprilie că românii pot fi numiţi în oficiile comunale şi districtuale; copiii lor pot învăţa la meşteşugarii saşi, iar bisericile ortodoxe şi greco-catolice pot primi loturi agricole. La 18 mai, „Universitatea Săsească” convoacă o adunare la Sibiu, cu delegaţi din toate zonele locuite de saşi, care se pronunţă împotriva „uniunii” şi la 22 mai se expediază un mesaj împăratului, în care se arăta că „uniunea” Ardealului cu Ungaria înseamnă o mare primejdie pentru monarhia austriacă şi pentru interesele saşilor. Aceste informaţii şi rolul pe care Sibiul l-a jucat în Revoluţia de la 1848-1849 să regăsesc pe site-ul sibian https://patrimoniu.sibiu.ro/
Comitetul permanent din Sibiu a fost prima organizaţie politică reprezentativă pe care românii au deţinut-o până atunci. Comitetul de la Sibiu a cunoscut două perioade de activitate. Ales în a doua Adunare de la Blaj, el a funcţionat de la 4/16 mai până la 17 august, când a fost desfiinţat de autorităţile guvernului maghiar. În perioadă a doua, Comitetul ales la cea de-a treia Adunare de la Blaj, din 25 septembrie, va funcţiona în Sibiu pe strada Avram Iancu. Avea denumirea de “guberniul românesc”, din el făcând parte Nicolae Bălăşescu, Simion Bărnuţiu, August Treboniu Laurian, Timotei Cipariu, Ioan Bran, Florian Micheş, Aaron Florian, Gavril Munteanu, George Bariţiu, David Almăşanu, Sava Popovici Bărcianu (tânăr avocat din Răşinari), fraţii Brote. La intrarea trupelor generalului Iosif Bem în oraş în noaptea de 11 martie 1849 Comitetul s-a autodizolvat, membrii săi reuşind să scape în Ţara Românească cu ajutorul ţăranilor din Mărginime.
Ce cuprindea proclamaţia revoluţionară de la Sibiu
Acest moment important ce se aniversează în data de 12 martie a fost cuprins într-un material documentar realizat de Agerpres. Mai jos redăm acest text: <La vestea izbucnirii Revoluţiei la Viena, surpriza şi bucuria românilor ardeleni au fost extraordinare. Simion Bărnuţiu, aflat din 1842 în fruntea mişcării naţionale a românilor ardeleni, scria următoarele: „Din toate minunile anului 1848, cea mai minunată pare a fi că Viena, umila, ascultătoarea Vienă, încă se revoltă şi că Revoluţia ei produse într-o zi rezultate abia cuprinse de mintea omenească” („Gazeta de Transilvania”, nr. 24/1848), potrivit amplei lucrări „Istoria Românilor” (vol. II, tom 1, Editura Enciclopedică, 2003). În cursul lunii martie au avut loc mai multe manifestaţii populare la Oradea, Arad, Timişoara, Baia Mare, Cluj, Aiud, Alba Iulia, la care au participat şi reprezentanţi ai populaţiei româneşti. La Lugoj, spre exemplu, la 8/20 martie 1848, a fost organizată o adunare lărgită a congregaţiei comitatului Caraş, în rândul participanţilor aflându-se mai mulţi fruntaşi ai românilor, care au subscris la hotărârea cu privire la desfiinţarea titlurilor feudale şi la constituirea unei comisii însărcinate cu păstrarea şi apărarea ordinei publice (un prim nucleu al gărzii cetăţeneşti), din care făceau parte şi români.
Reprezentanţii populaţiei româneşti din părţile apusene ale Transilvaniei s-au angajat în mişcarea revoluţionară generală, deoarece revendicările de ordin social şi parte din cele de ordin politic ale românilor primeau răspuns satisfăcător în hotărârile Dietei de Pojon, adoptate după presiunea revoluţiilor din Viena şi Pesta. Forul politic decretase instituirea regimului constituţional, desfiinţarea privilegiilor feudale şi a iobăgiei, libertatea presei şi a întrunirilor, egalitate în drepturi şi obligaţii ale tuturor cetăţenilor, fără deosebire de naţionalitate şi confesiune. Iobagii deveneau proprietari liberi pe sesiile pe care deţineau, răscumpărarea obligaţiilor feudale urmând a se face de către stat. Pe de altă parte însă, tot în martie au fost reactualizate declaraţiile cu privire la naţionalitatea politică unică, la indivizibilitatea statului maghiar şi declararea limbii maghiare ca limbă oficială. În faţa perspectivelor amintite mai sus, aceste legiferări naţionaliste au trecut pe planul al doilea. Declanşarea Revoluţiei europene, primele mişcări social-politice din Imperiu, i-au luat pe nepregătite pe românii din Transilvania. Publicistul George Bariţiu a sesizat, încă de la început, însemnătatea izbucnirii Revoluţiei: „Nu e nicio îndoială că ea va scutura şi cutremura toată Europa, începând de la straturile cele mai mari şi tari până la cele mici şi neputincioase” („Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, nr. 12/1848), potrivit lucrării amintite mai sus. După o perioadă de ezitări, de exprimare a unor opţiuni politice divergente, dar mai ales după observarea contextului în care se derulau evenimentele şi după o analiză a programelor de la Pesta, Praga, Viena etc., mai mulţi tineri români intelectuali din Târgu Mureş, Blaj, Cluj, Braşov şi Sibiu, au demarat un dialog. Între aceştia, Buteanu, Papiu şi Balint au realizat imediat importanţa evenimentelor din capitala Ungariei, programul de modernizare propus de unguri, ce avea ca obiectiv prioritar refacerea statului, prin încorporarea, iniţial, a comitatelor vestice (aşa-zisul Partium) şi apoi a întregii Transilvanii. În Transilvania, tinerii avocaţi (cancelişti), care îşi făceau practica la Tabla Regească (tribunal) din Târgu Mureş, în urma consfătuirilor care au avut loc între 10/22 – 12/24 martie, şi-au manifestat într-o petiţie adeziunea la ideile generale ale Revoluţiei. În dezacord cu colegii ungarii, canceliştii români – Avram Iancu şi, în special, Al. Papiu-Ilarian – au rămas neclintiţi în cererea lor, şi anume, ca în prim plan să se afle desfiinţarea iobăgiei şi nu alipirea Transilvaniei la Ungaria. O altă întrunire a avut loc la Blaj, la 13/25 martie, din iniţiativa lui Aron Pumnul. A fost respinsă linia petiţionară, majoritatea participanţilor pronunţându-se în favoarea unui atitudini ferme, chiar revoluţionare. În aceste împrejurări, s-a luat hotărârea convocării unei adunări generale a românilor, la Blaj, în ziua de 18/30 aprilie (Duminica Tomei). Simion Bărnuţiu a luat atitudine, încă de la început, faţă de pretenţiile revoluţionarilor maghiari de a anexa Transilvania la Ungaria. În aceste condiţii, trebuia să se elaboreze, în mod obligatoriu, o formulă românească, alternativă la programul maghiar din 3/15 martie. La 12/24 martie 1848, Simion Bărnuţiu a redactat, la Sibiu, o proclamaţie intitulată „Provocaţiune”, al cărei text a devenit cunoscut se pare cu prilejul primei adunări a românilor la Blaj din Duminica Tomei şi care a fost răspândit în principalele centre ale Transilvaniei, respectiv Blaj, Cluj, Târgu Mureş, Braşov. ‘A venit timpul ca iobăgia să se şteargă şi românii încă să se pună în drepturile lor ce li se cuvin ca unei naţiuni”, a afirmat cu acest prilej Bărnuţiu, potrivit lucrării ”Revoluţia română din 1848” (Editura Politică, 1969). Manifestul ”Provocaţiune” respingea declaraţia cu privire la alipirea Transilvaniei la Ungaria, se pronunţa în favoarea recunoaşterii naţiunii române ca egală în drepturi, a admiterii limbii române în administraţie şi în justiţie, pentru desfiinţarea iobăgiei fără răscumpărare. Congresul naţional românesc, pe care îl preconiza „Provocaţiunea”, respectiv o adunare reprezentativă alcătuită din reprezentanţi aleşi, trebuia să creeze mişcării politice revoluţionare româneşti cadrul organizatoric necesar, să reliefeze consensul politic naţional. În ceea ce privea alipirea Transilvaniei la Ungaria, se preciza că acest fapt se va discuta doar în momentul în care naţiunea română ar fi beneficiat de o reprezentare proporţională în Dietă. Fruntaşii români aveau certitudinea că odată pusă în drepturile sale legitime, naţiunea română nu ar fi acceptat acest proces. Documentul elaborat de Simion Bărnuţiu stabilea linia politică ce trebuia adoptată de naţiunea română faţă de Revoluţia în curs de desfăşurare>, potrivit AGERPRES.ro
