7.4 C
Sibiu
joi, octombrie 2, 2025

Spectacolul-concert „Jungla” prezentat de Teatrul Gong în Sibiu și Iași

Cele mai citite

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă spectacolul – concert „Jungla” de Ada Milea pe scenele din Sibiu și din Iași.

Reprezentația de la Sibiu va avea loc joi, 2 octombrie, de la ora 18:00. Reprezentația din Iași va avea loc luni, 6 octombrie, de la ora 11:00, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr.

Producția de la Sibiu a fost nominalizată în acest an la Gala Premiilor UNITER, la categoria „cel mai bun spectacol pentru copii”.

Jungla

după „TROPICE TÂMPE” de FLORIN BICAN;

versiune muzicală: ADA MILEA; Scenografia: MĂRIUCA IGNAT;

În distribuție: GABRIEL MUNCUȘ, ELIZA PĂUNA, MIHAI RĂDULEA, PAUL BONDANE, ADELA BARA, ALEX GABERA.

Imaginați-vă o lume în care expedițiile nu mai au sens, fiindcă totul a fost deja descoperit, munții, mările și junglele au fost cucerite și puse pe hartă, adică: nu mai există nici un loc neexplorat.

Acesta este coșmarul în care se trezește eroul nostru, Exploratorul, până când primește o invitație în Kenya și ajunge în jungla africană.

Acolo întâlnește personaje bizare: un agent de noapte care vede animale inexistente, un cioban care a călătorit cu un meteorit și a ajuns în junglă împreună cu poiana și cu oile sale, un savant bavarez care face experimente și încearcă să extragă maimuța din om etc.

Exploratorul se lovește de absurdul fiecărei situații și interacționează cu personajele, ghidat de echipa tv care l-a invitat în Africa, apoi pe cont propriu (când televiziunea își găsește subiecte mai interesante).

„Jungla” este versiunea muzicală a cărții „Tropice tâmpe” de Florin Bican, versiune realizată de Ada Milea, după ce a „explorat” (cu câțiva ani în urmă) textul împreună cu câțiva actori ai teatrului din Târgu Jiu.

„Explorarea” de acum conține o nouă direcție, o nouă distribuție, o nouă scenografie, episoade noi și un agent de noapte vechi. Spectacolul este recomandat celor cu vârsta peste 7 ani și are o durată de aproximativ 1h10min.

Accesul publicului la reprezentația din Sibiu se face pe baza biletelor puse în vânzare online prin teatrulgong.ro sau la sediul Teatrului, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00 sau duminica între orele 10:00 și 14:00.

Mai multe detalii despre bilete și acces, dar și condițiile de modificare a biletelor flexibile, puteți găsi în regulamentul afișat pe teatrulgong.ro.

Prețul unui bilet pentru aceste spectacole este de 12 lei, tarif unic – flexibil.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Cod Portocaliu ISU Sibiu: „Orice situație de urgență poate fi raportată la numărul unic de urgență 112”

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Portocaliu valabilă în intervalul 2 octombrie ora 10 - 3...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect