Asociația „Lindenfeld”, prin programul educaţional „Ajungem Mari”, îşi doreşte să aducă un plus de bucurie pe chipul copiilor din centrele de plasament din Sibiu.
Astfel, organizează miercuri, 19 decembrie, de la ora 19, la Casa de Cultură Cisnădie, un târg caritabil de Crăciun, „Dăruim şi Ajungem Mari”, ce susţine educaţia celor din centrele de plasament.
„În perioada sărbătorilor de iarnă, copiii din centrele de plasament primesc foarte multe cadouri, așa că și anul acesta ne dorim să le facem un cadou mult mai important: amintiri și experiențe frumoase alături de voluntarii „Ajungem Mari” din Sibiu. Fondurile strânse se vor transforma în ieșiri, ateliere educaţionale și creative, excursii, cursuri vocaționale și vizite de orientare profesională, toate cu rolul de a le da copiilor încredere în ei și a le forma abilități pentru a deveni adulți responsabili și independenți”, spun organizatorii.
Evenimentul va cuprinde produse handmade şi spectacolul caritabil de teatru „Farsa jupânului Pathelin”, organizat de Foaia Culturală și de Casa de Cultură Cisnădie.
„Fiecare cadou pe care ți-l faci ție sau celor dragi se transformă într-o donație care va ajuta copiii din centrele de plasament să ajungă oameni mari, responsabili și independenți”, este mesajul Asociaţiei Lindenfeld.
„Ajungem Mari” este principalul program al Asociației „Lindenfeld” și susține educația a peste 2000 de copii din centre de plasament și medii defavorizate din peste 20 de județe prin mai multe proiecte, cel mai important fiind cel de recuperare școlară într-un mod interactiv alături de peste 1.300 de voluntari.