“A fost pentru mine o imensă bucurie să fiu invitată, de-a lungul timpului, atât pentru concerte clasice, cât și pentru concerte rock la Sibiu. Iubesc minunatul oraș Sibiu și fermecătorul său Centru Vechi și sunt foarte încântată să revin, pentru Festivalul ARTmania. Înseamnă enorm pentru mine. Pentru un artist ca mine, România este o țară foarte importantă, un loc în care am fost întotdeauna întâmpinată cu multă căldură, oriunde aș fi cântat. Ceea ce am primit de la fanii români este extraordinar! Vă mulțumesc tuturor! Abia aștept să fiu din nou alături de voi!”, spune Tarja, soprana și pianista finlandeză care a obținut faima internațională ca solistă a trupei Nightwish și care este invitată acum să își prezinte noul album, în premieră în Transilvania, la cea de-a 12-a ediție a festivalului ARTmania.
Tarja, cântăreața cu voce de cristal, ale cărei show-uri grandioase au impresionat întreaga lume, își va reîntâlni fanii din România într-un concert care va avea loc sâmbătă, 29 iulie 2017, în Piața Mare din Sibiu. O solistă cu o voce excepțională, cu o tehnică impecabilă și un spirit rock profund, Tarja vine la Sibiu în cadrul turneului „The Shadows Show”, început la finalul anului trecut pentru promovarea unora dintre cele mai recente materiale ale sale – EP-ul „The Brightest Void” și albumul „The Shadow Self”.
Toate acestea se vor auzi în Piața Mare din Sibiu, în cadrul unui concert care se anunță memorabil: de la „Undertaker”, o felie grandioasă de metal simfonic – așa cum o descria critica, la alte bijuterii de pe albumul “The Shadow Self”. Publicul ARTmania ar putea trece, alături de regina rock-ului simfonic, de la reprizele dramatice de pian din “Innocence”, către reprize în forță de rock progresiv sau heavy din “Demons”. Sau s-ar putea pierde printr-o adevărată aventură în lumea din umbră, pe sound-urile grave ale piesei “Love To Hate” – un cântec cu versuri profunde, de o sensibilitate extremă, considerat o fereastră către cea mai întunecată parte a unui suflet. Așa cum se întâmplă mereu în concerte, fanii ar putea fi uimiți și de piesa “Supremacy”, un cover după Muse pe care Tarja îl reinterpretează atât de elaborat, în inconfundabilul său stil, încât pare o compoziție proprie.
Indiferent de piesa care îl va putea impresiona cel mai mult pe fiecare spectator în parte, Tarja, una dintre cele mai bune cântărețe ale lumii, își va ului audiența cu vocea ei amplă și grandioasă, care o menține în lumina reflectoarelor și îi confirmă, concert după concert, locul în seria celor mai bune cântărețe ale lumii.
Desăvârșită atât în interpretarea partiturilor clasice, cât și în reprizele de metal simfonic, Tarja rămâne cea mai bună voce cross-over a Europei. Dincolo de cântecele care au consacrat-o, aplaudate cu ovații în toate colțurile lumii, Tarja și-a uimit fanii la finalul lunii trecute cu o prelucrare a unui cântec care făcea senzație în 2015 pe coloana sonoră a unui film horror argentinian. A fost impresionată atât de mult de piesă, încât a decis să o lanseze într-un pachet digital independent.
Această melodie, intitulată „An Empty Dream”, i-a fost prezentată în timpul turneului programat anul acesta în Argentina, fiindu-i recomandată de Mariano Cattaneo, regizorulul thriller-ului „Corazon Muerto”. Tarja s-a lăsat inspirată, a rescris versurile în engleză și a reinterpretat acest cântec în manieră proprie. “Am filmat și un videoclip, în Buenos Aires, chiar în locul în care a fost turnat filmul. Eram într-o fabrică veche, abandonată, un spațiu înfricoșător, care-ți dădea o permanentă senzație de spaimă.
Am avut bucuria să lucrez cu actrița principală din film, Ariadna Asturzzi, și am trecut printr-o experiență interesantă cu toții, alături de întreaga echipă de filmare”, a spus Tarja(Melodia “An Empty Dream”: https://www.youtube.com/watch?v=VkTzIEMlc38 )
EP-ul „The Brightest Void” și albumul „The Shadow Self” pe care artista le va prezenta în cadrul concertului de la Sibiu reprezintă o poveste nouă pe care Tarja dorește să o împărtășească live fanilor din România.
- Tarja, Lacuna Coil, Riverside, Beyond the Black, You And Me At Six, Devin Townsend Project și Walkways sunt trupele confirmate pe afișul celei de-a 12-a ediții a Festivalului ARTmania din Sibiu.
- Biletele au fost puse în vânzare în rețelele ro, myticket.ro, iabilet.roși pe Kompostor.ro. În cea de-a doua perioada de pre-sale, prețul unui abonament este de 230 de lei, urmând ca la locație prețul sa fie de 250 lei.
- Pentru această ediție, ARTmania Festival a pus în vânzare un număr limitat de bilete pe zi, la prețul de 140 lei.
PARTENERI COMERCIALI: BANCA TRANSILVANIA, BECK’S
PARTENERI: AROC, TAKE A STAND, YOUROPE
PARTENERI MEDIA: PARTENERI MEDIA: Rock FM, Zile și Nopți, Adevărul, Forbes, HotNews, Men’s Health, Catavencii, National Geographics, Cosmopolitan, Beau Monde, Agerpres, Radio România Cultural, IQ Magazine, Times New Roman, Sunete, Sibiu 100%, Tribuna, Turnul Sfatului, Ora de Sibiu, Știri de Sibiu, Metropolis, ClujLife, Deezer, Feeder.ro, IConcert, InfoMusic, Traieste Muzica, urban.ro, E-zine, Let’s Rock, Informația Harghitei, Vinsieu.ro, roevents.ro, anyplace.ro, maximumrock.ro.