O parte din actorii și tehnicienii Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu vor citi povești prin telefon persoanelor singure, cu vârsta peste 65 de ani.
În contextul epidemiologiei cu noul coronavirus, pe perioada stării de urgență, angajații Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu vor încerca să fie alături de cei mai vulnerabili membri din comunitate. „Doar împreună vom reuși să trecem peste ceea ce se întâmplă în jur! Ne-am propus să venim în sprijinul administrației locale, care depune eforturi pentru limitarea răspândirii acestui virus. Colaborăm, de asemenea, foarte bine cu Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Sibiu, pentru identificarea acelor persoane care s-ar putea bucura de un apel telefonic din partea noastră. Vom încerca să îi asigurăm pe cei mai în vârstă că nu sunt singuri în această perioadă și că au un prieten cu care pot conversa telefonic. În timpul stagiunii, s-a întâmplat să avem ca spectatori grupuri de seniori, fără nepoți, dar care se bucurau de spectacolele noastre pentru că le aduceau bucurie, după cum ne-au mărturisit. Sperăm să îi revedem și pe ei cât mai curând, sănătoși, la teatru!”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu. Cei care doresc să se înscrie pe această listă o pot face și telefonic la numărul 0269 211 349 sau prin e-mail la [email protected], în limita resurselor interne de care dispune instituția.
Cei mici pot urmări, de asemenea, pe pagina de Facebook a teatrului, tutoriale pentru lucru manual de acasă. Aceste activități sunt planificate pentru a fi accesibile tuturor, cu obiecte la îndemâna și priceperea celor mici, de acasă. „E important ca cei mici să nu rămână prea mult timp în fața ecranelor luminoase, cu atât mai puțin seara, înainte de pregătirea pentru un somn odihnitor. E o perioadă dificilă, dar grija noastră pentru copii rămâne o prioritatea în fața tuturor tentațiilor nejustificate. Activitatea fizică și creativă este esențială pentru a trece cu bine această perioadă de izolare.”, mai adaugă directorul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu. Vineri, 27 martie, pentru a marca Ziua Mondială a Teatrului, a fost difuzat spectacolul “Vrăjitorul din Oz” care rămâne disponibiil online tot acest weekend. „Teatrul e emoția vie ce se naște prin legătura directă dintre actori și public. O convenție, în cazul nostru, între copii, adolescenți, cadre didactice, părinți și actori. Despre a fi sau a nu fi. Fără acest contact esențial, fără reacțiile publicului la povestea actorilor, fără acest schimb vital de respirație și pauză, fără această atmosferă ce dictează ritmul scenei prin mirarea, râsetele sau comentariile celor mici, teatrul nu mai e teatru. Din acest motiv am ales să nu distribuim înregistrări online, ce nu au fost realizate cu acest scop. Vom face totuși o excepție, de Ziua Mondială a Teatrului, pentru că ne e prea dor! Iar între timp vom lucra la noi proiecte concrete pentru reîntoarcerea cu public.”, a declarat Adrian Tibu.
În acest moment, toate spectacolele și manifestările cu public ale Teatrului „Gong” sunt amânate pe perioadă nedeterminată. „Actorii și tehnicienii noștri lucrează pentru două noi spectacole și încercăm să repetăm cât mai eficient, în limitele date, atât la scenă, cât și de acasă.”, mai adaugă Adrian Tibu.