7.9 C
Sibiu
vineri, octombrie 10, 2025

Timișoara, Capitală Culturală Europeană în 2023

Cele mai citite

Alături de Elefsina (Grecia) și Veszprém (Ungaria), Timișoara (România) a preluat titlu de Capitală Europeană a Culturii în 2023.

Pe parcursul anului 2023, noile Capitale Europene ale Culturii vor celebra deținerea acestui titlu prin evenimente, expoziții și spectacole.

La Timişoara vor avea loc anul acesta aproximativ 30 de evenimente săptămânal, iar deschiderea oficială va avea loc între 17-19 februarie, la eveniment au fost invitaţi muzicieni de renume mondial care vor concerta în mai multe locuri din oraş.

Prin titlul de Capitală Europeană a Culturii se demonstrează bogăția și diversitatea culturilor din Europa, se stimulează turismul durabil și se promovează dezvoltarea orașelor prin cultură. De asemenea, titlul are un impact social și economic pozitiv pe termen lung atât pentru orașe, cât și pentru regiunile învecinate.

Pentru a fi selectate, orașele au trebuit să elaboreze un program cultural cu o puternică dimensiune europeană, care să promoveze implicarea activă a locuitorilor și a comunităților lor.

Potrivit proiectelor iniţiale, Timişoara urma să devină una din capitalele culturale europene în 2021, dar din cauza pandemiei nu s-ar fi putut prezenta programele prevăzute şi, prin urmare, s-a amânat, notează G4Media.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Un mare magnat sapă un tunel între garajul său și centrul orașului ca să nu stea în trafic

Wolfgang Porsche, în vârstă de 82 de ani, principalul acţionar al companiei auto omonime care deține mărcile Volkswagen și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect