Tineri din Franța și Germania s-au aflat, zilele trecute, la Sibiu, în cadrul proiectului european Erasmus +, „Open Houses”, din care fac parte Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Asociația RESET din Sibiu, Association Jeunes à Travers le Monde (Rennes), Théâtre National de Bretagne (TNB), Coop’Eskemm (Rennes), Beyond-Borders (Hamburg) și Kampnagel (Hamburg). Timp de șase zile, ei au participat la ateliere de teatru și cercetare de grup.
Tinerii au fost provocați să răspundă la întrebări privind accesibilitatea teatrului, abordarea către public, frecventarea teatrului de către tineri și nu numai, răspunsuri care îi vor ajuta la proiectul cultural pe care îl vor crea în cadrul programului. De asemenea, au avut parte de multe clipe împreună, în care, prin bucuria lor și pasiunea pentru lucrurile care îi unesc, au legat prietenii strânse și calde.
„Această săptămână la Sibiu le-a oferit tinerilor posibilitatea să se familiarizeze cu proiectul, să înceapă cercetarea și mai ales să creeze o legătură incredibilă în cadrul grupului. Multă iubire și o mare dorință de a se implica în problema accesului la actul cultural”, a spus Bertille Kapela, manager de proiect „Open Houses”.
Cu prilejul vizitei la Sibiu, oaspeții străini au avut ocazia să vizioneze avanpremiera spectacolului „Macbeth” al TNRS, să discute și să pună întrebări consultantului artistic TNRS și selecționerului indoor FITS, Vicențiu Rahău, precum și șefului Secției germane TNRS, Hunor Horváth.
Parteneriatul „Open Houses” este constituit pentru perioada noiembrie 2021 – mai 2023 și își propune să creeze abordări experimentale ale acțiunii culturale prin cooperare între grupuri de tineri și profesioniști de teatru din Europa.
Proiectul este realizat de șapte organizații active din Franța, Germania și România.
„Obiectivele proiectului sunt de a susține cetățenia culturală a tinerilor, de a inova în deschiderea și aproprierea teatrelor, de a dezvolta cooperarea între colectivitățile de tineri și profesioniștii acestor instituții culturale. De Open Houses beneficiază direct 50 de participanți. Beneficiarii sunt tinerii în tranziție la maturitate (construcție identitară, incluziune socială, inserție profesională etc.), profesioniști care activează în domeniul tineretului și în sectorul cultural, mai precis în lumea teatrului. În ceea ce îi privește pe tineri, aceștia sunt oameni interesați de sectorul cultural, managementul proiectelor colective și mobilitatea internațională. Parteneriatul se adresează în special tinerilor aflați în situații de fragilitate socială, care nu au oportunități de mobilitate internațională și nici resursele necesare pentru a construi o cale de învățare, angajament sau chiar profesionalizare în sectorul cultural – acces la teatre, acces la formare profesională, rețele profesionale, experiență profesională etc. (…) Estimăm că există aproximativ 200 de beneficiari indirecți per oraș pe parcursul celor 18 luni ale proiectului. În plus, cele trei colective de tineri vor realiza un studiu încrucișat și restituiri artistice ale experiențelor lor de cooperare cu teatrele. Aceste producții vor fi diseminate în timpul și după proiect”, arată reprezentanții TNRS.