Publicul sibian și toți cei care iubesc teatrul se pot întâlni, online, începând de astăzi, cu actorii TNRS. Naționalul sibian lansează, duminică, „Actori. SB.Online – Daruri teatrale”, iar primul eveniment este programat în această seară, de la ora 21.
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu începe o nouă serie de întâlniri online cu actorii TNRS în cadrul unui nou format intitulat „Actori.SB.Online – Daruri teatrale”. În fiecare duminică, luni și marți, de la ora 21 (Secția Română), respectiv de la ora 21.30 (Secția Germană), actorii Naționalului sibian vor prezenta publicului online povești pentru copii mici și mari, recitaluri de poezie, momente umoristice sau monoloage din spectacolele TNRS.
„Ne e dor de publicul nostru, în aceste zile mai mult ca oricând, de aceea continuăm seria transmisiunilor online de spectacole și evenimente, începută încă din luna martie, din perioada stării de urgență. Vom fi online în fiecare zi a săptămânii, atât cu spectacole și evenimente gratuite, cât și cu spectacole care vor putea fi vizionate pe bază de bilet. În fiecare sâmbătă, vom redifuza online gratuit spectacole și evenimente din cadrul ediției speciale a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, duminică, luni și marți actorii TNRS, atât de la Secția Română cât și de la Secția Germană vor oferi publicului recitaluri de poezie, seri cu povești, momente umoristice sau monoloage din spectacolele TNRS. În fiecare miercuri, joi și vineri, publicul se poate bucura de spectacolele noastre pe platforma TNRS – Scena Digitală, unde vor putea fi vizionate, pe bază de bilet, producții noi ale TNRS, special create pentru mediul digital, sau producții din repertoriul teatrului filmate în condiții de calitate HD a sunetului și imaginii. Bucurați-vă de teatru!”, spune Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu.
Evenimentul vor fi difuzate gratuit pe pagina de Facebook a TNRS, canalul de YouTube al TNRS, pe site-ul TNRS (www.tnrs.ro) și pe pagina de Facebook a Secției Germane a TNRS.
Programul complet din următoarea perioadă:
Duminică, 12 iulie
Ora 21: „Moartea prostului” și „Pasărea indiană”, de Jean-Claude Carriere, cu Codruța Vasiu
Ora 21:30: Monolog din „Anatol” de Arthur Schnitzler, cu actorul Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Yannick Becker
Luni, 13 iulie
Ora 21: „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”, texte de Mihai Eminescu, I.L. Caragiale și Lucian Blaga, cu Ioana Blaga Frunzescu
Ora 21:30: Monolog din „Fata de mătase artificială“ de Irmgard Keun, cu actrița Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Fabiola Petri
Marți, 14 iulie
Ora 21: „Despre bunica”, de și cu Serenela Mureșanu
Ora 21:30: Monolog din „Cu mulțumirile firmei” de Lutz Hübner, cu actorul Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Valentin Späth
Duminică, 19 iulie
Ora 21: „Toporul și pădurea”, „Boul și vițelul” și „Câinele și cățelul”, de Grigore Alexandrescu, cu Cristina Stoleriu
Ora 21:30: Monolog din „Repetiția” de Lukas Bärfuss, cu actorul Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Daniel Plier
Luni, 20 iulie
Ora 21: “Zece basme mitologice”, de Alexandru Odobescu, cu Gabriela Pârlițeanu
Ora 21:30: Monolog din „Mesaje spre univers” de Wolfram Lotz, cu actorul Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Daniel Bucher
Marți, 21 iulie
Ora 21: „Geamia lui Suleiman”, „Doi prieteni credincioși” și „Norocul și mintea”, Basme populare macedonene de Valentin Deșliu, cu Ștefan Tunsoiu
Ora 21:30: Monolog din „Împotriva Libertății“ de Esteve Soler, cu actrița Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Emöke Boldizsar
Duminică, 26 iulie
Ora 21: „Baba cu merele”, de și cu Emil Cătălin Negină
Ora 21:30: Monolog din „Mesaje spre univers” de Wolfram Lotz, cu actrița Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Anca Cipariu
Luni, 27 iulie
Ora 21: „Omul de piatră”, de Nicolae Filimon, cu Andrei Gâlcescu
Ora 21:30: Monolog din „Live” de Thomas Perle, cu actorul Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Ali Deac
Marți, 28 iulie
Ora 21: „Vulpea și iepurele” și „Oița cea lacomă”, Povești italiene, cu Viorel Rață
Ora 21:30: Monolog din „Contra progresului” de Esteve Soler, cu actrița Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Johanna Adam
Duminică, 2 august
Ora 21: Poezii de Lucian Blaga, Gabriela Neagu
Ora 21:30: Monolog din „Gaura dimensionala“ de Walter Moers, cu actorul Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Yannick Becker
Luni, 3 august
Ora 21: „Tragedian fără voie”, adaptare după A.P. Cehov, cu Alexandru Malaicu
Ora 21:30: Monolog din „Fata de mătase artificială“ de Irmgard Keun, cu actrița Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Fabiola Petri
Marți, 4 august
Ora 21: „Dascălul ascuns”, de Jean-Claude Carriere, cu Codruța Vasiu
Ora 21:30: Monolog din „Contra democrației“ de Esteve Soler, cu actorul Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Valentin Späth
Duminică, 9 august
Ora 21: „Tanța și Costel”, scene de Ion Băieșu, cu Diana Fufezan și Pali Vecsei
Ora 21:30: Monolog din „Solitudinea câmpurilor de bumbac” de Koltes, cu actorul Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Daniel Plier
Luni, 10 august
Ora 21: „La Amestecăorice, găsești orice” și „Un vis mare cât un elefant”, de Anne Loyer, cu Arina Ioana Trif
Ora 21:30: Monolog din „Zeul măcelului” de Yasmina Reza, cu actorul Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Daniel Bucher
Marți, 11 august
Ora 21: „Amintiri cicatrizate”, texte din Mihai Eminescu, George Coșbuc, Nichita Stănescu, Ion Creangă și poezii populare, cu Cristina Ragos
Ora 21:30: Monologul Lady Macbeth de William Shakespeare, cu actrița Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Emöke Boldizsar
Duminică, 16 august
Ora 21: „Luna”, de și cu Emil Cătălin Neghină
Ora 21:30: Monolog din „Pantomima” de Janine Albrecht , cu actrița Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Anca Cipariu
Luni, 17 august
Ora 21: „Era ea”, de A.P.Cehov, cu Horia Fedorca
Ora 21:30: Monolog din „Contra progresului” de Esteve Soler, cu actrița Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Johanna Adam
Marți, 18 august
Ora 21: „Scrisoarea I” de Mihai Eminescu și „Trei doamne și toți trei”, de George Coșbuc, cu Adrian Neacșu
Ora 21:30: Monolog din „E vina ta” de Andrej Ivanov, cu actorul Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Yannick Becker
Duminică, 23 august
Ora 21: „De-abia plecaseși”, „Despărtire”, „Fii dulce și blajină”, „Logodna”, de Tudor Arghezi, cu Cătălin Pătru
Ora 21:30: Monolog din „Fata de mătase artificială“ de Irmgard Keun, cu actrița Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Fabiola Petri
Luni, 24 august
Ora 21: „Noduri”, de Nichita Stănescu, cu Cristina Ragos
Ora 21:30: Interviu cu un actor, cu actorul Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Valentin Späth
Marți, 25 august
Ora 21: „Micul prinț”, de Antoine de Saint-Exupéry, cu Veronica Arizancu
Ora 21:30: Monolog din „În singurătatea câmpurilor de bumbac” de B. M. Koltes, cu actorul Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Daniel Plier
Duminică, 30 august
Ora 21: „Vrejul de fasole”, de și cu Emil Cătălin Negină
Ora 21:30: Scenă din „Martiri” de Marius von Mayenburg, cu actorii Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Johanna Adam și Valentin Späth
Luni, 31 august
Ora 21: „Croitorașul cel viteaz”, de Frații Grimm, cu Andrei Gâlcescu
Marți, 1 septembrie
Ora 21:00
„Căpcăunul și cocoșul” și „Iepurele care a traversat marea”, Povești japoneze de Florea Țuiu, cu Vlad Robaș