Începând de astăzi, 21 martie și până duminică, 25 martie, atât pe scena Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, cât și la Studioul CAVAS din incinta Facultății de Litere și Arte, spectatorii sunt așteptați la unele dintre cele mai noi producții ale naționalului sibian. Opt spectacole semnate de regizorii Radu-Alexandru Nica, Botond Nagy, Bogdan Sărătean, Eugen Gyemant, Dan Glasu, Anca Bradu și Charles Muller vor fi prezentate în cadrul Microstagiunii BRD Scena9.
„De veghe la Taj Mahal” dă startul microstagiunii, miercuri, 21 martie, de la ora 19:00, la TNRS. Spectacolul a avut premiera la finalul anului 2017 și îi aduce în scenă pe actorii Cătălin Pătru și Florin Coșuleț, care îi interpretează pe Humayun și Babur, doi gardieni imperiali și prieteni din copilărie care stau de strajă în timp ce se fac ultimele finisaje înainte de inaugurarea celebrului mausoleu, Taj Mahal. Împăratul a decis ca nimeni să nu se uite la noul edificiu până ce nu va fi gata, așa că această clipă e așteptată timp de 16 ani și trăită cu înfrigurare de cei doi. Dar contemplarea perfecțiunii are un preț imens, pe care Humayun și Babur îl vor afla cât de curând și care le va pune în cumpănă prietenia pe care o credeau indestructibilă.
Prin producția „Iubirea la oameni”, de Dmitri Bogoslavski, TNRS susține campania „Artiștii pentru artiști”, inițiată de UNITER, care se desfășoară pentru al 17-lea an consecutiv. Programul este dedicat sprijinirii artiştilor cu probleme de sănătate şi existenţă. Sumele strânse din vânzarea de bilete se vor redirecționa către UNITER, iar cei care doresc să facă donaţii sau sponsorizări pot vira bani în contul RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei, Fondul de Solidaritate Teatrală. Alătură-te Campaniei, cumpără bilete, bucură-te de teatru şi fă o faptă bună! Spectacolul are loc joi, 22 martie, de la ora 17:00, la Studioul CAVAS din incinta Facultății de Litere și Arte, iar biletele pentru această reprezentație, cu preț unic de 20 de lei, se pot achiziționa exclusiv de la Agenția Teatrală (str. Nicolae Bălcescu nr. 17).
„Scene dintr-o căsnicie”, spectacolul Secției Germane, realizat la Théatre Municipal Esch-sur-Alzette Luxemburg, prezintă povestea a două persoane legate de un contract social numit căsnicie, care se poate transforma într-o constrângere fizică insuportabilă. Daniel Bucher și Krista Birkner, actriță a Berliner Ensemble, vor fi pe scena TNRS joi, 22 februarie, de la ora 19:00. Spectacolul este prezentat în limba germană, cu traducere în limba română.
Vineri, 23 martie, de la ora 17:00, Alexandru Malaicu și Ioan Paraschiv vor fi „Emigranții” de la Studioul CAVAS din incinta Facultății de Litere și Arte. Spectacolul, în regia lui Dan Glasu, chestionează conceptul de libertate și prietenie, într-o nuanță comică. În aceeași seară, de la ora 19:00, pe scena naționalului sibian își face apariția „Omul cel bun din Sîciuan”, care menține adevărul și bunătatea într-o lume devastată de sărăcie, corpuție și vulgaritate.
Produs în cadrul proiectului european „Be SpectACTive!”, spectacolul „10”, în regia lui Radu-Alexandru Nica, se joacă sâmbătă, 24 martie, de la ora 19:00, la TNRS. „Piesa surprinde personajele în situații obișnuite, dar și excepționale de viață, fiecare decizie morală luată la un moment dat de unul dintre personaje are un efect major asupra vieții următorului”, a declarat Csaba Székely, autorul piesei.
În ultima zi a microstagiunii sunt programate două evenimente. Astfel, de la ora 17:00, la Studioul CAVAS din incinta Facultății de Litere și Arte se joacă „Avioane de hârtie”, de Elise Wilk, în regia lui Eugen Gyemant, iar de la ora 19:00, la TNRS, o regăsim pe Ofelia Popii în rolul „Hedda Gabler”, într-un spectacol – instalație techno-poetică, în regia lui Botond Nagy.
Accesul publicului la spectacolele TNRS se face exclusiv pe baza unui bilet valid. Acesta se poate achiziționa de la Agenția Teatrală din Sibiu, strada Nicolae Bălcescu nr. 17 sau online, direct de pe www.tnrs.ro. La cumpărarea biletului de pe platforma www.entertix.ro , prețul variază în funcție de opțiunile cumpărătorului legate de tipărire și livrare. În limita locurilor disponibile, se pot achiziționa bilete și în seara spectacolului, cu 30 de minute înainte de începerea reprezentației.