„Ceata Junilor” este ambasador cultural al județului Sibiu în Cipru, prin participarea la un schimb intercultural al tinerilor din ţările Uniunii Europene. Proiectul “Roots and Roads of Cultural Diversity”, organizat în Cipru la care participă tineri din mai multe ţări.
Tineri din Grecia, România, Estonia, Malta și țara gazda Cipru iau parte la un schimb intercultural al tinerilor din ţări ale Uniunii Europene, derulat în perioada 11-20 iulie 2021. Acest schimb intercultural este o manifestare de tradiție pentru spațiul cipriot, fiind inițiat în urmă cu 15 ani; în 2021 tema proiectului propune o interconectare a naturii și culturii, ca resurse ale egalității și solidarității, prin intermediul patrimoniului imaterial specific pentru diferite popoare europene, reprezentate de ansambluri folclorice și trupe de tineret.
Asociația Culturală „Achna Forest” a conceput acest proiect ca un produs cultural și educațional complex, menit să evidențieze specificul social, cultural și natural al fiecărei țări participante și să îl pună în dialog cu patrimoniul european. În acest context, promovarea județului Sibiu și valorificarea specificului sibian vor fi realizate de Ansamblul „Ceata Junilor” prin întâlniri oficiale, ateliere de patrimoniu, spectacole, workshop de management cultural, o seară interculturală și un spectacol intercultural.
Proiectul Participarea Ansamblului folcloric „Ceata Junilor” la “Roots and Roads of Cultural Diversity”, organizat în Cipru este derulat este o acțiune cofinanțată de Consiliul Judeţean Sibiu prin Agenda de programe, proiecte şi acţiuni pentru cultură și dezvoltarea comunităţii locale în Judeţul Sibiu.