Iubitorii de mișcare și aer curat au ocazia să participe duminică la lansarea Traseului Cultural ”Mălâncrav-patrimoniu multietnic viu”, proiect iniţiat de Fundaţia Mihai Eminescu Trust și desfășurat pe o perioadă de 12 luni de zile. Obiectivul general este dezvoltarea durabilă a comunității din Mălâncrav, prin crearea unui traseu cultural de valorizare a patrimoniului imaterial și material multietnic local cu documentare foto-video, precum și susținerea unui program de demonstrații ale meșteșugurilor locale pentru vizitatori. Păstrate peste ani, tradițiile și obiceiurile prilejuite de Sărbătoarea Coroanei vor putea fi urmărite și ele pe parcursul zilei.
De asemenea, publicul prezent va afla lucruri interesante despre patrimoniul zonei, despre eforturile care se depun pentru păstrarea meșteșugurilor și autenticității satelor și pentru promovarea egalității de șanse între diferitele etnii conlocuitoare, contribuind la dezvoltarea unui model de bune practici la nivel regional și național.
Pentru a asigura succes și continuitate pe termen lung a rezultatelor proiectului, actorii locali vor fi consultaţi şi implicaţi în fiecare etapă de planificare și implementare, încurajȃndu-i în luarea deciziilor, sprijinind buna guvernare și transferȃnd comunității responsabilitatea, în scopul de a asigura durabilitatea activităţilor de valorizare a patrimoniului local.
Prin numeroasele activități ce se vor desfăşura direct cu comunitatea, prin atenția acordată păstrării autenticității și evitării falsității și kitsch-ului, dar mai ales prin promovarea egalității de șanse pentru etnicii romi, păstrători de meșteșuguri, proiectul contribuie la crearea unui model de bune practici la nivel regional și național.
„La final, vizitatorii vor putea vedea aici, nu doar un sat frumos, spații expoziționale și obiecte meșteșugite, ci vor putea trăi experiențe ce se adresează mai multor simțuri în același timp: vor putea participa direct la experiențe precum cioplirea manuală a lemnului de stejar, modelarea lutului în formă de cărămizi, la coacerea pâinii sau a prăjiturilor tradiționale zonei, le vor putea simți mirosul și gustul, vor putea atinge diferite texturi ale nuielelor de alun, ale lemnului sau lutului, vor avea posibilitatea să învețe simbolistica motivelor țesute sau brodate, să recunoască plantele din flora spontană utile pentru păstrarea sănătății și multe alte experiențe, alese cu grijă pentru autenticitatea lor”, explică organizatorii.
Proiectul este iniţiat de Fundaţia Mihai Eminescu Trust și finanţat prin Granturi SEE, în cadrul Programului PA16/RO12-Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural, are o valoare totală de 384.887,30 lei, din care 89,20% reprezintă finanţarea nerambursabilă, iar contribuţia Fundaţiei Mihai Eminescu Trust este de 10,80% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
Evenimentul are loc duminică, 12 iulie 2015, în centrul localității Mălâncrav, din comuna Laslea, județul Sibiu, după următorul program: 11:00-Slujbă la Biserica Evanghelică; 12:00-Brunch la casa de oaspeți Mălâncrav nr. 297; 14:00-Manifestații pentru Sărbătoarea Coroanei.




