7.9 C
Sibiu
joi, noiembrie 20, 2025

Trei spectacole marca TNRS pleacă din Sibiu

Cele mai citite

„Lecția”, „Antisocial” și „Mărie, Mărie! (tribut Mariei Tănase)” sunt cele trei spectacole care vor fi prezentate de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu la Chișinău, în cadrul „Reuniunii teatrelor naționale”.
Joi, 15 septembrie, începând cu ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” va avea loc spectacolul „Lecția”. Realizat după fascinanta piesă scrisă de Eugène Ionesco, cu o traducere de excepție realizată de Vlad Russo și Vlad Zografi, spectacolul îi aduce în prim plan pe Constantin Chiriac, Ofelia Popii și Mariana Mihu. Regia este semnată de Mihai Măniuțiu, iar coregrafia este realizată de Andrea Gavriliu pe muzica lui Șerban Ursachi. Decorul pentru acest spectacol a fost conceput de Adrian Damian și costumele de Irina Moscu, aceștia reușind să creeze un cadru deosebit pentru întreaga producție.
Vineri, 16 septembrie, la Sala Studio a Teatrului Național „Mihai Eminescu”, de la ora 17.00, va fi prezentată prima parte a trilogiei Câtdedepartesuntemdepeșteriledincareamieșit? de Bogdan Georgescu. „Antisocial” este o examinare detaliată a deficiențelor care degradează sistemul educațional din România. Realizat după fapte reale, „Antisocial” este un proiect de Artă Activă care combină tehnici de teatru documentar ficționalizat și teatru observațional, explorând noi tipuri de teatralitate și structuri dramatice. Spectacolul este o coproducție a Teatrului Național „Radu Stanca” și a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
În aceeași zi, de la ora 19.00, la Sala Mare a aceluiași teatru, Gabriela Neagu va prezenta spectacolul „Mărie, Mărie! (tribut Mariei Tănase)”. O oră despre viaţa artistei care a sfidat etaloanele de frumuseţe şi a cucerit inimile spectatorilor prin francheţea şi genuitatea interpretărilor sale. Un melanaj între strălucirea scenei, sinceritatea interviului şi autenticitatea vieţii casnice a acesteia, într-un spectacol multimedia, în care interpretarea live alternează cu proiecţiile video.
„Reuniunea teatrelor naționale” este cel mai important eveniment teatral din Republica Moldova, fiind catalogat de criticul Marina Constantinescu drept „unul remarcabil, de înaltă  ţinută”. Doar  în cadrul Reuniunii, publicul din Republica Moldova are ocazia unică să vizioneze spectacole prezentate de către colectivele teatrelor din țară: Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” – Bucureşti, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” – Craiova, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” – Iaşi, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, Teatrul Național Cluj-Napoca și Teatrul Naţional „Radu Stanca” – Sibiu, dar și producții ale Teatrelor Naționale din Republica Moldova.
Informații complete despre spectacolele Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu puteți găsi pe site-ul www.tnrs.ro.
lectia_paul_baila

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO: Echipamente de informatică pentru unitățile de învățământ din Mediaș

Mai multe unități de învățământ din municipiul Mediaș au primit mai multe echipamente pentru laboratoarele de informatică.Primăria Municipiului Mediaș...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect