Este Film Festival 2020 a ajuns la final, iar în weekendul trecut a avut loc gala de premiere a competiției.
Din cele zece scurtmetraje, doar unul a fost ales câștigător al trofeului, dar și al unui premiu în valoare de 2000 de euro.
Juriul, format din Sarra Tsorakidis, regizor, Cătălin Olaru, critic de film, și Monica Felea, distribuitor de film, a desemnat scurtmetrajul „Afganistanii”, în regia lui Adrian Silișteanu, ca fiind cel mai bun film al competiției de anul acesta. Actorul Ioan Paraschiv a reprezentat echipa filmului la festival și a primit premiul.
”Pentru precizia execuției regizorale. Pentru felul în care spune o poveste cinică și totodată plină de nuanțe, fără cinism, fără emfază și fără artificiu. Pentru firescul cu care integrează comentariul social într-o intrigă în centrul căreia se află iubirea fraternă”, este motivația juriului.
„La finalul ediției a cincea, după cele 15 proiecții în cele trei spații partenere, tragem linie și ne bucurăm că 800 de spectatori au participat la eveniment. Și asta într-un an dificil, în care nici nu știam sigur dacă această întâlnire cu publicul va fi măcar posibilă. Am reușit să aducem filme de top în spații neconvenționale extraordinare, chiar dacă restrânse din cauza pandemiei. Am avut șapte proiecții sold out, din totalul de 15. Trei filme au fost văzute în avanpremieră, iar șase în premieră la Sibiu. Le mulțumim partenerilor și sponsorilor noștri pentru încrederea și sprijinul lor, fără de care evenimentul nu ar fi putut să aibă loc. Le mulțumim și voluntarilor noștri, care ne-au ajutat în toate demersurile pentru a oferi un eveniment în deplină siguranță publicului”, au spus organizatorii.