6.3 C
Sibiu
luni, martie 31, 2025

Udatul Ionilor, la Tălmăcel. O datină moştenită din străbuni

Cele mai citite

Luni, 7 ianuarie, în pârâul din Tălmăcel, au fost scăldaţi oamenii care poartă numele Sf. Ioan. Printre ei s-au numărat şi oficialităţi locale şi judeţene, precum şi oaspeţi ai satului.

Udatul Ionilor este un obicei păstrat din străbuni şi care se sărbătoreşte an de an.
În ziua Sf. Ioan, întregul sat din Mărginimea Sibiului a vuit a sărbătoare. După slujba religioasă, a pornit spre râu alaiul format din feciori călare ce au purtat steaguri tricolore, copii şi juni îmbrăcaţi tradiţional, un car alegoric tras de doi boi împodobiţi cu ţesături şi mărgele. Anul acesta, boii au fost aduşi din Câineni, judeţul Vâlcea, pentru că Tălmăcelul nu mai are astfel de animale.
Ajunşi la râu, pe versuri tradiţionale, junii i-au udat rând pe rând pe toţi cei ce poartă numele de „Ion”.
Sărbătoarea a continuat apoi în faţa bisericii, cu jiene, haţegane şi alte jocuri tradiţionale.
Potrivit autorităţilor locale, aproape 20% dintre locuitorii satului Tălmăcel poartă numele Sf. Ioan.
Sătenii spun că datina este mai veche de o sută de ani. „Noi avem fotografii din 1910 – 1912 cu acest obicei care a avut continuitate, fie că a fost război, CAP, comunism. Nu a dispărut niciodată. Memorabilă rămâne ziua de Sfântul Ioan din 1919. Atunci, toţi cei 364 de locuitori din Tălmăcel care au fost în Primul Război Mondial s-au întors în sat şi au făcut o aniversare deosebită, cu foarte multe care alegorice, cai, sub comandă militară, până la râu, unde au fost udaţi toţi Ionii. A doua zi a fost pace şi linişte. În anul acela, 1919, au fost peste 80 de nunţi. S-au născut cei mai mulţi copii din Tălmăcel. Între 1919 – 1922, au fost 65 de copii născuţi pe an. În vremurile noastre, sunt 15 – 20 copii anual”, a precizat col. (r) Gabriel Stroilă, autorul volumului „Cartea satului. Tălmăcel”.

Publicitate
Ultimele știri

FOTO: Boluri cu mâncare otrăvită pentru câini, în Sibiu. Semnal de alarmă tras de Animal Life

O sibiancă acuză faptul că se încearcă otrăvirea câinilor, un exemplu în acest sens fiind oferit de pe strada...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect