Articol de Cosmin Pal
Recent, a văzut lumina tiparului romanul Metavers, apărut la Editura Armanis din Sibiu, în care cititorul va descoperi universul S.F. filozofic creat de autoarea Aura-Raluca Bărboi. Metavers este un roman mai altfel, un univers virtual augmentat, o lume paralelă, o nouă frontieră ce aşteaptă să fie descoperită. E, de altfel, prima carte creată care aparţine acestui gen. Spre final vă vor aştepta câteva desene parcă desprinse dintr-o carte manga din Japonia care vă vor încânta privirea. Această lucrare are un concept nou care îmbină idei ce nu au mai fost alăturate până acum. “Poate fi vorba chiar de o premieră în lumea scrisului a literaturii române, dar şi universale. Vreau ca fiecare cititor să se poată regăsi în roman. În ziua de azi trebuie să încercăm a aprofunda literatura contemporană. Faptul acesta va necesita mai multe lecturi pentru a o pricepe. Poate doar aşa vom înţelege: Cine suntem? Ce trebuie să facem pentru a putea trăi în aceasta lume? Unde trebuie să ajungem? Cum şi unde să acţionăm pentru a deveni oameni? Îmi doresc ca oamenii să se poată bucura de literatură într-un sens unic. Mi-aş dori ca acest roman să poată ajunge la câţi mai mulţi cititori. Această carte este sută la sută scrisă cu iubire, şi garantat va crea o amintire plăcută în inima cititorilor. Îmi doresc un lucru. Cărţile să nu mai fie alese după frumuseţea coperţilor lor. Îmi doresc să fie alese din dorinţa de a le cunoaşte”, ne-a declarat autoarea.
Aura-Raluca Bărboi a absolvit cursurile Universităţii „Petrol-Gaze” din Ploieşti, Facultatea de Limba şi literatura română – Limba şi literatura engleză, urmate de un master în Studii culturale româneşti în context european. În anul 2016 debutează ca prozatoare cu primul volumul al romanului Închisoarea îngerilor, Editura Sfântul Ioan. A publicat în revistele literare Agora artelor, Agora artelor (Ziua Limbii Române), etc. A fost premiată la importante concursuri de literatură organizate de Lirismograf Sibiu (2020), Moştenirea Văcăreştilor (2021), Călimara cu cerneală (2022) etc. Altă lucrare publicată: Onirismul Literar Românesc, Editura Stef (2018).