Astra Film Festival face valuri în Gala de Decernare a Premiilor, duminică, începând cu ora 18, la Scena Lac din cadrul Muzeului Astra. Publicul va fi primit cu un show spectaculos oferit de artistul Adrian Naidin, din barcă. De asemenea, vor fi acordate Premiile din Competiția România: Premiul pentru regie, Premiul pentru cel mai bun film și Premiul publicului. La final, spectatorii vor avea ocazia să facă fotografii din bărcile care au făcut valuri în cea de-a 27-a ediție a Astra Film Festival. Accesul la Gală este liber, cu rezervare pe site, în limita locurilor disponibile.
Pentru rezervări: https://eventbook.ro/music/bilete-astra-film-festival-2020-gala-inchidere-concert-naidin?lang=en.
Ultima zi a festivalului va include, de la ora 17, tot pe Scena Lac, un concert susținut de artista Ana Coman, iar după Gală va avea loc o proiecție-reverență (filmul „Transalpina, Drumul Regilor”) oferită cadrelor medicale, aflate de șapte luni în prima linie a luptei împotriva pandemiei de COVID-19.
„Ediția din acest an a fost și pentru mine una surprinzătoare, deși credeam că nimic nu mă mai poate surprinde, după 27 de ani de festival. Răspunsul publicului, care a venit în număr atât de mare și a respectat atât de matur și de civilizat regulile la care ne-a obligat pandemia, a fost emoționant. Mă aștept să ne întâlnim în număr mare și la Gala de decernare a Premiilor și mă bucur mult că putem oferi o proiecție-reverență cadrelor medicale”, a declarat Dumitru Budrala, directorul-fondator al festivalului.
Ce oferă Astra Film Festival în ultimul weekend
Ziua de sâmbătă, 12 septembrie, a început la ora 13 la Amfiteatru, Muzeul Astra, cu Gastro@Astra – Prezentarea câștigătorilor din acest an ai competiției Food Film Menu, și continuă în același loc cu un film nominalizat la Premiul Publicului -„Așteptați răspunsul operatorului” (Pavel Cuzuioc – Austria, 2020 • 85′), urmat de Q&A. De la ora 18:00, ne mutăm în Târgul de țară pentru un alt film nominalizat pentru Premiul Publicului – „Lemn” (Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst, Ebba Sinzinger – România, 2020 • 95′), despre afacerea globală a defrișărilor ilegale.
De la ora 20, avem de ales între premiera națională „Cursuri de iubire” (Malgorzata Goliszewska, Kasia Mateja – Poland, 2019 • 75′), difuzată în Piața Mică, premiera mondială de la Terasa cu flori, Centrul cultural „Ion Besoiu” – „Tamás Barta – Grăbeşte-te, mama te aşteaptă acasă” (Eszter Hajdu – Ungaria, Portugalia, 2020 • 85′) – film nominalizat la Premiul Publicului, și un alt film-eveniment, nominalizat pentru Premiul Publicului: „30 de ani și 15 minute” (Ștefan Mandachi – Romania, 2020 • 95′), urmat de o discuție vie cu Ștefan Mandachi (#șîeu).
Ziua de duminică, 13 septembrie, începe la Muzeul Astra (Amfiteatru) cu versiunea scurtă, care poate fi vizionată de minori, a filmului „În plasa prădătorilor sexuali” (Vít Klusák, Barbora Chalupová – Cehia, Slovacia, 2020 • 63′). Apoi, publicul este așteptat la Scena Lac la concertul plin de emoție al Anei Coman (17). Urmează mult așteptatul moment al Galei de decernare a Premiilor (de la 18:00) și concertul spectaculos al lui Adrian Naidin.
Pe Scena Lac va avea loc o proiecție-reverență pentru cadrele medicale „Transalpina, Drumul regilor” (Dumitru Budrala – Romania, 2017 • 41′), care sunt așteptate cu mult respect la toate evenimentele din cadrul Astra Film Festival, inclusiv la Gala de decernare a Premiilor.
În același timp, de la ora 20, publicul este așteptat în Piața Mică pentru filmul „Până la adânci bătrâneți” (Tatjana Bozic – Croația, Olanda, 2014 • 83′), despre o regizoare care își vizitează cinci foști iubiți pentru a descoperi de ce poveștile ei de dragoste se sfârșesc prost, respectiv la Terasa cu flori, Centrul cultural „Ion Besoiu”, Sibiu, pentru „Josefin & Florin” (Ellen Fiske, Joanna Karlberg – Suedia, 2019 • 77′).
Biletele pentru AFF2020 sunt puse în vânzare on-line (https://eventbook.ro/festival/astra-film-festival) și la casieriile AFF aflate la intrarea în Muzeul Astra (str. Pădurea Dumbrava 16) și în Piața Mică nr 11 (la intrarea în sediul Astra Film), respectiv la Centrul Cultural Ion Besoiu (str. E. Cioran 1-3) – doar pentru filmele programate la Terasa cu flori.
Astra Film Festival 2020 este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Ministerului Culturii și Identității Naționale, al Centrului Național al Cinematografiei, al Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu și al Uniunii Cineaștilor. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și de Uniunea Europeană prin Programul Europa Creativă.
Astra Film Festival se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.