În vara anului trecut sibienii au îndrăznit să trimită câte un mesaj mamelor lor, contribuind astfel la Proiectul „MAMA”, un proiect fotografic dedicat tuturor mamelor, inițiat în Botoșani. În perioada 5 martie – 30 aprilie 2016, la librăria Habitus va putea fi vizionată o expziție care îi are în centru pe sibieni.
Vernisajul expoziției va vea loc sâmbătă, 5 martie 2016, ora 18:00, când fotograful Florin Diaconu va împărtăși publicului trăirile care au însoțit acest proiect. Evenimentul va fi urmată de o „Seară de povești și Poezie”, alături de Marciana Moiș și Krista Szöcs, începând cu ora 18:30, intrarea fiind liberă.
„Proiectul „MAMA” este în primul rând un proiect social realizat prin mijloace foto dedicat tuturor mamelor, fie că le-am cunoscut sau nu, fie că ne-au fost aproape sau nu, fie că mai sunt printre noi sau nu. E un proiect pentru mamele care au fost, sunt și vor fi.Totul pornise de la gândul că noi, românii, suntem oameni foarte sensibili, dar în ciuda acestui lucru, ne găsim cu greu puterea de a spune persoanelor foarte apropiate ce înseamnă acestea pentru noi. Astfel s-a conturat ideea că acest proiect este o punte între subiect și propria mamă, în care fotografia și mesajul nu vor decât să încurajeze pe toți ceilalți să exprime sincer, fără teamă, propriile sentimente, emoții sau gânduri pe care le poartă pentru propriile mame”, au transmis organizatorii.




