Pe lângă otrăvurile clasice pe care le înghiţim noi, românii, de mai bine de un sfert de veac – de la otrava politică la cea socială şi de la cea din farfurie la cea din farmacie –, iată că ne-am mai pricopsit şi cu o bombonică otrăvită pe tortul umilinţei naţionale: filmul ”Arsenie. Viaţa de apoi”. N-am văzut filmul, doar câteva secvenţe şi mi-a fost deajuns să înţeleg că e cianurat. Aşa că am făcut ascultare de cuvântul Sfântului Evenghelist Matei: „Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat”. Dar…
…am urmărit, totuşi emisiunea de pe canalul Digi 24, care l-a avut invitat pe regizor, Alexandru Solomon. Cine doreşte, se poate servi, dând click pe Digi 24 arhive. Am vrut să înţeleg cine mânuieşte păpuşa şi cu ce scop. Ca să înţelegeţi, voi cita din prestaţia invitatului emisiunii şi voi adnota câte o afirmaţie. Zice regizorul că a făcut filmul pentru că „Arsenie Boca e peste tot”. Deci iată ce-i deranjează! Folosesc pluralul, pentru că regizorul nu e nicidecum singur. Filmul se vrea „o punte de legătură şi de discuţie între pupătorii de moaşte şi drogaţii de la festivaluri”, adică între conservatorii şi progresiştii în care e scindată societatea, ca să o spunem elegant. Aşa că în ce s-au gândit să se bage, că nu mai aveau în ce? În părintele Arsenie Boca. Dar nu-i spun „părintele”, ci doar Arsenie, pentru că au impresia că s-au tras de şireturi cu Sfântul Ardealului, cum îl are la evlavie poporul. Am făcut multe interviuri cu oameni care l-au cunoscut direct pe părintele Arsenie şi ştiu ce vorbesc, când spun evlavie. Dar onor regizorul zice că oamenii „merg la Arsenie din disperare”, cică am fi noi, românii, într-o depresie gravă şi de aceea căutăm sprijin la cer. Arsenie „e sfântul acestor oameni”. În concepţia regizorală – un fel de antidepresiv naţional! Nu mă mir, din moment ce în interviu credinţa este numită „gândire magică”, iar ajutorul dat de părintele Arsenie atâtor şi atâtor oameni este numit „ficţiune”.
Mai apare pe tapetul emisiunii şi un alt subiect, numit de regizor „afacerile din jurul pelerinajelor religioase”. Nu mă mir, că banii Bisericii stau în coastele schimbătorilor de bani de muuultă vreme. Dar cea mai mare surpriză vine când gura păcătosului adevăr grăieşte şi recunoaşte că a organizat cu figuranţii de platou, pe care i-a şi plătit pentru asta, un „pelerinaj”, o „înscenare” – chiar Solomon o numeşte aşa – cu oameni care au mai trecut prin filmări şi care acceptă să joace roluri de „pelerini”. Şi cică filmul ar fi un „documentar”. Pentru festivalul de filme documentare (!!!) Astra Film ar fi o ruşine să includă această făcătură în program şi un scuipat pe obrazul sibienilor, pe care părintele Arsenie Boca i-a onorat în decursul timpului cu prezenţa şi binecuvântarea sa.
Desigur, emisiunea a fost mult mai lungă, mai tărcată şi mai jignitoare la adresa României profunde, pe care de altfel omuleţul nostru nici că o înţelege, că nu-i este dat. El are altă treabă: cu „analfabetismul istoric” şi „analfabetismul religios” al românilor, cu Biserica ortodoxă, dogmatic „închisă, fixistă”, în timp ce – zice el – partea vie a credinţei evoluează, oamenii sunt pe internet, sunt conectaţi la modernism. „Biserica ortodoxă trebuie să se deschidă spre aceste provocări” – zice el. Ha!
Nucă tare Biserica asta ortodoxă, care stă în gâtul progresiştilor. Nucă tare şi Părintele Arsenie Boca! Decât să vă otrăviţi cu filmul Arsenie, mai bine citiţi Cărarea Împărăţiei de Părintele Arsenie!
