Turneul naţional „Clasic la puterea a treia – Violoncellissimo” ajunge vineri, 9 octombrie, și la Sibiu, în Stațiunea Muzicală Brukenthal. Concertul va avea loc de la ora 19:00, pe scena sălii Thalia a Filarmonicii Sibiu.
Filarmonica de Stat Sibiu, în parteneriat cu Fundația ProContemporania și Fundația Prietenii Muzicii Serafim Antropov prezintă Turneul naţional „Clasic la puterea a treia – Violoncellissimo” la Sibiu, în Stațiunea Muzicală Brukenthal.
Turneul revine în octombrie pe scenele de concerte din România, propunând o incursiune sonoră în lumea violoncelului prin intermediul unui repertoriu divers şi spectaculos, de la clasic la contemporan, după avanpremiera în aer liber din septembrie, de la Râmnicu Vâlcea. Violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu şi discipolii săi – pe scurt Violoncellissimo – ajung și la Sibiu, pe data de 9 octombrie.
„Ceea ce poate fi ascultat și văzut în turneul naţional Clasic la puterea a treia – Violoncellissimo 2020, este o strălucitoare pledoarie pentru posibilitățile nebănuite de expresie muzicală ale violoncelului, asociate virtuozităţii, printr-un program incursiune nu doar în istoria muzicii clasice, ci a mai multor genuri, într-o îmbinare plină de culoare, savoare și bucurie de a trăi. Vom petrece o seară de poveste, în care vom asculta de la Suita folclorică românească la Libertango-ul lui Piazzola, sau Passacaglia lui Haendel”, transmit reprezentanții Filarmonicii Sibiu.
Accesul în sala Thalia se face exclusiv pe la casa de bilete, cu 30 de minute înaintea începerii concertului, pentru a evita aglomerația. „Vă rugăm să folosiți dezinfectantul pus la dispoziție și să purtați corect masca pe toată durata sejurului muzical. Vă rugăm să păstrați distanța de minim 1,5 metri față de alte persoane. Mai multe informații privind siguranța dumneavoastră găsiți în programul de sală”, mai spun organizatorii.