7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Weekendul trecut a adus „Trei surori” la TNRS

Cele mai citite

„Trei surori” au ajuns, în premieră, la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, weekendul trecut. Instituția culturală a prezentat, la finalul săptămânii trecute, piesa de A. P. Cehov, în regia Andreei și a lui Andrei Grosu, fiind una dintre cele mai mari producții puse în scenă de TNRS în acest an. Gândit ca un dar pentru public în preajma sărbătorilor de iarnă, spectacolul s-a bucurat de un real succes, iubitori de teatru din Sibiu, din țară, dar și din Republica Moldova fiind prezenți la premieră.
„Suntem în fața unui mare text al dramaturgiei universale, pus în scenă de doi tineri regizori foarte talentați; avem o distribuție de excepție, din care fac parte unii dintre cei mai iubiți și apreciați actori ai noștri. Toate aceste lucruri fac din spectacolul Trei surori un succes incontestabil. Am privit cu bucurie, la finalul ambelor reprezentații, reacția emoționantă a publicului, care i-a rechemat la rampă chiar și de cinci ori pe actorii TNRS. Mulțumim publicului, mulțumim regizorilor, actorilor și tuturor celor care au muncit pentru acest frumos proiect. Acesta a fost darul nostru pentru public în preajma sărbătorii Crăciunului”, spune Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu.
Din distribuția spectacolului „Trei surori” fac parte: Raluca Iani, Ofelia Popii, Gabriela Pîrlițeanu, Ciprian Scurtea, Adrian Neacșu, Marius Turdeanu, Iustinian Turcu/ Andrei Gîlcescu, Horia Fedorca, Adrian Matioc, Cendana Trifan, Diana Văcaru–Lazăr, Mariana Mihu–Plier, Mihai Coman și Viorel Rață.
Un spectacol despre așteptare
În „Trei surori” se așteaptă. Se așteaptă iubirea, se așteaptă viața, se așteaptă începutul până când vine sfârșitul. „Suntem aduși pe lume pentru iubire, zice unul dintre nefericiții lui Cehov, sintetizând orice existența care pare neînsemnată. Iubirea suportă orice. E cea care dă sens încercărilor noastre. Oamenii ăștia, care caută iubirea cu atâta neliniște și care sunt speriați de gândul că ar putea să nu fie văzuți și iubiți, sunt obiectul nostru de lucru în acest spectacol. Toți vor un singur lucru, să scape din viața în care sunt captivi, să fugă, să urle, să dărâme bariere invizibile, să respire aerul pe care l-au simțit când au îndrăznit să viseze. Să fie liberi. Întru iubire”, arată reprezentanții TNES.
Următoarele reprezentații ale spectacolului „Trei surori” vor fi programate la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu în luna ianuarie 2022.
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Apă-canal aniversează 130 de ani de distribuție centralizată

Apă Canal Sibiu celebrează, în aceste zile, 130 de ani de distribuție centralizată a apei, iar cu acest prilej...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect