Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu, împreună cu Serviciul Relaţii Internaţionale şi Programe Comunitare din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu a organizat, săptămâna aceasta, un workshop internaţional de coregrafie – dansuri tradiţionale, adresat studenţilor români şi străini care studiază la ULBS prin Programul Erasmus. Cei 20 de studenţi proaspăt sosiţi din Spania, Polonia, Cehia şi Turcia, dar şi ceilalţi studenţi străini şi români au avut posibilitatea să descopere diversitatea costumelor, a dansurilor şi a muzicii tradiţionale româneşti. Evenimentul a inclus muzică live, demonstraţii de jocuri populare specifice fiecărei regiuni a României şi lecţii de iniţiere în paşii de bază ai jocurilor populare româneşti. „Structura acestui prim atelier de coregrafie organizat anul acesta a fost gândită astfel încât studenţii străini să perceapă diversitatea şi bogăţia culturii tradiţionale româneşti. Având în vedere că majoritatea studenţilor sosiţi în această săptămână sunt pentru prima dată în ţara noastră, am considerat că aceste forme de interacţiune sunt deosebit de utile, pe de o parte pentru o bună socializare cu studenţii români, iar pe de altă parte pentru o bună promovare a ţării noastre şi a centrului universitar Sibiu”, a declarat Liliana Popescu, directorul Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu.
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
FOTO/VIDEO: Seniorii din Mediaș, sărbătoriți de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
Miercuri, 1 octombrie, edilul șef al Mediașului a fost alături de seniorii din comunitate, participând la manifestările organizate în...
Articolul precedent
Articolul următor