Meșteri și artizani populari din județul Hunedoara vor veni în acest sfârșit de săptămână în Muzeul din Dumbrava Sibiului. În perioada 23 – 25 august, între orele 10 – 18, în zona Târgului de Țară, se vor desfășura „Zilele Satului Hunedorean”.
Evenimentul este organizat de Agenția de Dezvoltare Economico – Socială a Județului Hunedoara, cu susținerea Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu CNM ASTRA.
„În cadrul atelierelor organizate de meșterii și artizanii populari din județul Hunedoara, iubitorii de meșteșuguri și tehnici de manufactură populară sunt așteptați să descopere secretele prelucrării lemnului, picturii, broderiilor, cusăturilor, împletiturilor și ale altor îndeletniciri mai vechi sau mai noi. Bogăția folclorului, specifică ținuturilor noastre, va fi pusă în lumină prin intermediul costumelor, al dansurilor și al cântecelor populare”, spun organizatorii.
Atmosfera va fi întreținută de ansamblurile folclorice „Hațegana”, „Junii Petrileni”, „Ritmuri Zărăndene”, grupul de Tulnicărese din Bulzeștii de Sus, artistul Bogdan Toma împreună cu „Grupul Instrumental Hunedorenii”, poetul popular Cornelia Neaga și Pera Bulz, maestru al taragotului, numit de UNESCO „tezaur uman viu”.
„Cultura gastronomică autohtonă va fi promovată prin preparatele tradiționale ale producătorilor locali participanți la eveniment. Astfel, vizitatorii vor putea gusta mai multe sortimente de virșli, pâine, miere, siropuri, dulcețuri, cozonaci, zacuscă, brânză, plăcinte pădurenești și multe alte delicii pregătite cu suflet, din ingrediente naturale și după rețete păstrate cu grijă”, mai anunță organizatorii.