Filmul de animație „Ballerina” va avea premiera în cinematografe în această iarnă. Povestea unei tinere care, deși nu a făcut niciodată balet în mod serios, face tot posibilul să ajungă unde își dorește, va pune stăpânire pe cinematografe iarna aceasta și va topi chiar și cele mai înghețate suflete.
Acțiunea este plasată în Parisul anului 1879. O fetiță orfană visează să devină balerină și renunță la traiul la țară pentru Paris, acolo unde se dă drept altcineva și reușește să devină elevă a Grand Opera House. Ca în orice film cu adolescenți, și eroina noastră intră în contact cu tot felul de personaje, precum colega răutăcioasă care încearcă să îi taie aripile și, bineînțeles, băiatul care pare rupt din poveștile cu prinți și prințese.
Cum se încheie povestea veți afla iarna aceasta la cinema! La Paris, filmul va avea debutul pe marile ecrane pe 14 decembrie, urmând să fie proiectat și în România în perioada imediat următoare!
Urmăriți trailer-ul filmului pe cinemagia.ro.