A fost și continuă să fie până astăzi o legendă a rock-ului. A inspirat generații întregi de cântăreți, iar muzica lui este și acum un reper în ceea ce înseamnă muzică excepțională. Evergreen, un timid neașteptat, cu un talent inegalabil și o dorință acerbă de a fi mereu pe primul loc, Freddie Mercury ar fi împlinit astăzi 70 de ani. Cu ocazia aniversării celui mai mare rockstar al istoriei muzicale, Clash Music prezintă câteva lucruri pe care nu le știați până acum despre Mercury.
- Deși numele lui de botez era Farrokh Bulsara, vocalistul trupei Queen avea până și în buletin numele Frederick Mercury. Să-l fi numit pe artist altfel decât Freddie nu ar fi fost prea bine primit de artist, cu toate că a preluat numele Freddie chiar înainte să fi venit în Anglia, în timp ce numele Mercury i-a survenit abia după ce a apărut trupa Queen.
- Mercury nu se considera a fi un pianist prea bun. Tocmai de aceea îi displăcea să cânte „Bohemian Rhapsody” în concerte pentru că îi era teamă că va strica pianul în încercările repetate. În următorii ani a început să folosească pianul mai puțin pe albume ca să aibă timp să danseze și să alerge nebunește în timpul concertelor.
- Freddie era întotdeauna în cea mai bună formă la concerte după ce trecea printr-o altercație emoțională. Înainte de un spectacol de la Milton Keynes Bowl, Mercury s-a certat foarte rău cu iubitul său din acea vreme, Bill Reid, care s-a încheiat cu Reid mușcându-l atât de tare pe Freddie încât i-a lăsat urme pe mâna sângerândă.
- Într-un alt incident cu Reid, cei doi au urlat unul la celălalt pe o perioadă atât de îndelungată de timp încât a doua zi Mercury s-a trezit cu vocea distrusă cu doar câteva ore înainte ca trupa să cânte la Saturday Night Live. Artistul și-a petrecut întreaga zi încercând să își salveze vocea cu tot felul de remedii, reușind să își revină pe ultima sută de metri.
- Când Mercury era în turneu în Statele Unite, a aflat că bărbatul cu care era într-o relație în acea perioadă, Tony Bastin, se vedea și cu altcineva. Ca să se răzbune, Mercury i-a plătit lui Bastin un bilet de avion ca să vină în SUA să se întâlnească. Freddie s-a întâlnit cu el imediat după ce a aterizat și i-a spus că totul s-a terminat între ei, apoi l-a îmbarcat în următorul avion înapoi în aceeași zi. Mercury a păstrat și pisica lui Bastin, Oscar.
- Freddie își iubea mult pisicile, atât de mult încât atunci când era în turneu le suna în mod regulat să vorbească cu ele. Singura lui iubită și cea mai bună prietenă ulterior, Mary Austin, obișnuia să meargă la el acasă și să ia fiecare pisică în parte să o pună la telefon ca Freddie să le vorbească fiecăreia în parte.
- Asistenții lui Mercury erau nevoiți să aibă mereu un stilou și o foaie de hârtie la ei în cazul în care inspirația îl lovea pe vocalist. Versurile pentru „Life is Real” au fost scrise parțial în avion, în timp ce artistul zbura peste Atlantic din New York.
Sursa foto: http://www.rfi.ro