Cu toții avem au în buzunarul nostru un calendar. Deschidem telefonul și putem afla în ce zi și în ce lună a anului ne aflăm sau ce Sfânt se serbează în ziua respectivă. Dar românii noștri neaoși de oarecândva cum se descurcau? Cum știau în ce zi se află, mai ales pe vremea când majoritatea erau analfabeți? Aveau aceleași sărbători ca noi?
Am dat o rundă prin mitologia noastră (da, surpriză, și noi, românii, avem o mitologie, nu doar grecii și popoarele nordice!) și uitați ce am descoperit:
”Calendarul popular românesc este un instrument de măsurat timpul și de planificare a activităților economice și cultice pe anotimpuri, luni, săptămâni, zile și momente ale zilei. În calitate de sistem de gândire în jurul căruia se așază întreaga arhitectură a mentalului tradițional, calendarul popular se dovedește a fi mai profund decât ar putea părea la prima vedere. Nu este numai o ordonare a timpului, o limitare a momentelor sacre în înșiruirea cotidiană a zilelor profane, o ținere în evidență a curgerii timpului. Rostuind lucrul și viața, calendarul este într-adevăr acea știință a vieții, rânduială a vremii, a ști când să faci sau când să nu faci un lucru.
În felul acesta, anticipând principiul recomandărilor și interdicțiilor, ne situăm în plin cadru magic, pentru că într-adevăr, această filozofie a vieții este chiar magia, depozitara cunoștințelor, cea care, în cazul cunoașterii legilor ei, a cadrelor de manifestare a acțiunilor specifice, putea garanta oamenilor acel acces la putere de care aveau nevoie. Dacă în general existența umană era guvernată de destinul implacabil, care nu putea fi nicicum influențat, prin intermediul magiei calendarului popular omul putea fi, în plan mic, un demiurg, un stăpân al unei părți importante a destinului său.
Românului țăran nu-i trebuie cărți astronomice, nici barometre, nici termometre, nici calendare tipărite. El e singur astronom și calendarist. Vremea l-a învățat a observa și a întipări bine în minte semnele de căpetenie prin cari se poate cunoaște dintr-o zi în alta ce fel de vreme are să fie, bună sau rea, ploioasă sau secetoasă? Aceste semne însă nu le păstrează el numai pentru sine, ci, precum le-a moștenit de la părinții și străbunii săi, așa le împărtășește și explică el și copiilor săi și, astfel, din tată în fiu, din moși în nepoți și strănepoți se păstrează această știință, care, cu tot dreptul putem zice că de foarte multe ori întrece pe cea a calendariștilor și a astronomilor învățați”, spune Antoaneta Olteanu, în descrierea cărții Calendarele poporului român.
Calendarul popular românesc este sinonim cu Calendarul Babelor
”El se bazează pe orologii cosmice (solstițiile, echinocțiile, fazele lunare, răsăritul si apusul aștrilor si constelațiilor) si terestre (bioritmurile de reproducere ale plantelor si animalelor) cunoscute pe baza empirică și transmise ca orice fapt de folclor, pe cale orală, de exemplu:
Nunta Urzicilor (Duminica Floriilor) este ziua când înfloresc urzicile și numai sunt bune de mâncat;
Sânzienele sau Drăgaica (24 iunie) este ziua cea mai lungă a anului, când înfloresc plantele cu același nume;
Împuiatul Urșilor (1 august) indica perioada de împerechere a ursilor;
Nunta Oilor (14 octombrie) este ziua când se amestecă berbecii cu oile pentru împerechere;
la Ziua Cucului (25 martie) începe cucul a cânta, vestind ziua egala cu noaptea a echinocțiului de primavara”, potrivit mythologica.ro.
Sărbătoarea Anului Nou, nu tocmai o sărbătoare nouă
Oamenii chiar trăiau clipa, fiecare moment al zilei având o însemnătate și orice lucru sau ființă, o putere magică. Cronologia populară a timpului are în centru Soarele, străveche epifanie ucraineană. Soarele înfrunzește și desfrunzește codrul, leagă și dezleagă anotimpurile, reactualizează timpul sacru. Timpul vine din veșnicie şi curge în veșnicie. În mito-filozofia populară, începând cu 1 ianuarie, Zeul-An crește, întinerește, se maturizează, devine „moș”, apoi moare și reînvie odată cu timpul calendaristic, parcurgând un drum circular, fără de sfârșit.
Anul, anotimpul, săptămâna, luna, ziua sunt personaje care se nasc, trăiesc şi mor. Timpul ia chipul unor divinități tinere la început de an (Sânvasii, Sântoader, Sângiorz, Floriile, Sânzienele, Ielele), apoi se maturizează (Sântilie, Sâmedru, Sântandrei, Sfânta Vineri, Inătoarea, Crăciuneasa), devenind Moș/Babă la sfârșit de an (Moș Niculae, Moș Ajun, Moș Crăciun, Baba Dochia), cu precizarea că, de-a lungul vremii, început de An Nou au fost zilele de 25 decembrie, 1 ianuarie și 1 martie, după iuliagorneanu.ro.
Ce este de reținut este că în funcție de ocupațiile țăranilor (care pot fi grupate în două mari categorii sau ocupații de bază: agricultura și păstoritul), fiecare avea calendarul său. Deci avem un Calendar Agrar și unul Pastoral, iar sărbătorile și zilele de odihnă erau datate în funcție de fiecare practică în parte.
